Rugăciuni
2702

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al […]

Ştiri interne
1395

ÎPS Mitropolit Vladimir a slujit la Hramul Bisericii Spitalului de Urgență din municipiul Chișinău

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat vineri, 25 decembrie, Sfânta Liturghie la Hramul Bisericii „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” a Spitalului de Urgență din municipiul Chișinău. Din soborul de preoți au făcut parte: PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Ciuflea, Prot. mitr. Octavian Moșin, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru […]

Ştiri interne
1406

Sfântul Ierarh Spiridon sărbătorit la Catedrala episcopală din Soroca

Vineri, 25 decembrie 2020, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. În timpul vohodului mic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, protoiereul Vitalie Șoimu, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cerlina, raionul Soroca, cu prilejul […]

Ştiri interne
1420

Slujbă arhierească la Sfânta Mănăstire „Înălțarea Domnului” – Hîrjauca

Vineri, 25 decembrie 2020, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Spiridon, Preasfințitului Petru, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire „Înălțarea Domnului” din satul Hîrjauca, raionul Călărași. Această slujbă a fost prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii de iarnă „Sf. Ierh. Spiridon”, din complexul mănăstirii și care se află într-un […]

Ştiri interne
1312

Arhiepiscopul Savva a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ziua prăznuirii Sfântului Spiridon al Trimitundei

Vineri, 25 decembrie 2020, în ziua de pomenire a Sfântului Spiridon, Episcop al Trimitundei și mare făcător de minuni, Arhiepiscopul Savva de Tiraspol și Dubăsari a săvârșit Liturghia divină în Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Tiraspol. Preasfinției Sale i-au coliturghisit ieromonahul Teodosie (Savitschi), preotul Ioan Jerep și protodeaconul Serghie Afteni. În cadrul slujbei divine au […]

Ştiri interne
1426

Un grup de pompieri decorați la palatul mitropolitan

În ziua pomenirii Sf. Irh. Spiridon, la palatul mitropolitan au fost invitați reprezentanți ai Direcţiei Regionale Coordonare şi Dirijare a Intervenţiei a IGSU al MAI. ÎPS Mitropolit Vladimir a mulțumit angajaților direcției pentru truda depusă întru salvarea vieților umane, precum și a bunurilor mistuite de foc. Pentru curaj, dăruire și pentru colaborarea instituției cu Biserica, […]

Ştiri interne
1370

Mitropolitul s-a întâlnit cu conducerea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină

În seara zilei de 24 decembrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la sediul mitropolitan pe dna Valentina Buliga, director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. S-a discutat despre modalitatea organizării, desfăşurării şi dirijării procesului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru diverse categorii de slujitori și nevoitori. Dna V. Buliga și-a exprimat deschiderea […]

Sfaturi duhovnicești
Educația creștină
2205

Bradul de Crăciun – bucuria copiilor

În rândul tuturor creştinilor, adevărata sărbătoarea a Naşterii Pruncului Sfânt, este în mare parte considerată a fi una a copiilor, pentru care împodobirea și decorarea bradului cu diferite jucării și dulciuri a devenit un obicei, și se obișnuiește ca în Ajun acesta să strălucească de lumânările prinse de ramurile sale. S-a stabilit de ceva timp […]

Vieţile Sfinţilor
5798

„Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată” – ajutorul Sfântului Spiridon pentru întemeierea unei familii

Aș vrea să povestesc și eu câteva dintre minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact […]