Au voie femeile să intre în biserică atunci când sunt la ciclul menstrual?

467

Au voie femeile să intre în biserică atunci când sunt la ciclul menstrual?

- Nu avem ce să discutăm aici. Intrați liniștite măcar până acolo unde vă simțiți bine. Cred că unii dintre noi exagerăm foarte, foarte mult în gestica asta ginecologică. Că nu avem niciun cabinet ginecologic montat lângă biserică să ne spună în ce perioadă a lunii sunteți. De obicei știți singure și respectați această frumusețe a întâlnirii cu curățenia. Vă întreb și eu așa, că-s mai prost, mai tâmpițoi de felul meu, dacă mireasa e în acea perioadă, nu o cununăm? Îi spunem, te duci acasă, mai stai cinci zile și ne întoarcem marți…?” 

sursa Dialog cu tinerii (Cluj, 14 apr. 2016)


Articole Asemănătoare
232

Riscurile idolatrizării Dumnezeului Celui viu

Poate părea dorinţă de vedetism abordarea subiectului acestuia. De nonconformism teologic. Dar prea îmi arde sufletul uneori că nu vedem pe Cel Care umblă cu noi pe cale din pricina idolatrizărilor superficiale, „scenaritelor“ partinice sau frustrărilor (ne)duhovniceşti. Din nefericire şi spre nefericirea noastră, am construit, comunicaţional, o plasă de clişee lingvistice şi terminologice prin care […]

Articole postate de același autor
373

Asta-i iubirea cea adevărată…

Iubirea adevărată este o iubire care ţine seamă de Dumnezeu. Iubirea adevărată este o iubire care se revarsă dezinteresat. Adică, dacă tu eşti angajat în iubire interesat, atunci nu-i o iubire adevărată. Dacă îl iubeşti pe el pentru că te iubeşti pe tine, nu-i corect. Iubirea adevărată este aceea care nu face deosebire între bun […]