Au fost lansate două studii legate de Mănăstirea Japca

1136

La Biblioteca Națională a Republicii Moldova au fost lansate studiile „Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate”, autor: Ion Valer XENOFONTOV și „Biblioteca Mănăstirea Japca”, autori: Igor CERETEU și Octavian MOȘIN.

Lucrările sunt destinate cercetătorilor științifici, pedagogilor, teologilor, tuturor cititorilor interesați de istoria vieții spirituale a republicii, de complexul monastic Japca, singurul din spațiul pruto-nistrean care funcționează neîntrerupt de la înființare.

La eveniment au participat: dr. hab. Anatol PETRENCU, dr. hab. Ion GUMENÂI, dr. Valentina EȘANU, dr. Liliana ROTARU, dr. Iulia MALCOCI, Eduard POTÂNGĂ, director Editura „Lexon” și câteva nevoitoare de la Mănăstirea Înălțarea Domnului (Japca).

Moderatorul evenimentului a fost dna Elena Pintilei, directoarea bibliotecii.

Autorii au mulțumit maicii starețe egum. Parascheva, de la Japca, care, dimpreună cu măicuțele, a facilitat realizarea studiilor. Totodată, au fost descoperiți numeroși călugări și călugărițe, care au contribuit la viața spirituală, nu doar a acestui sfânt așezământ, dar, în general, în spațiul basarabean.

De rând cu Mănăstirea Căpriana, deja și complexul monahal de la Japca are studii monografice, care prezintă evoluția vieții monahale de la începuturi până astăzi.

Potrivit agenției Moldpress, lucrarea „Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate” prezintă contextul istoric și actual, cadrul spațial, arhitectural, terminologic și științific al Mănăstirii Japca.

”Sunt incluse portrete ale diriguitorilor comunității monahale, ctitorilor, binefăcătorilor și credincioșilor sfântului așezământ. Volumul înglobează documente, tabele și peste 100 de materiale ilustrative relevante despre complexul monastic. Ediția va fi de un real folos în identificarea itinerarului turistic al monumentelor istorice și de artă religioasă al spațiului pruto-nistrean”, a precizat Elena Pintilei.

Lucrarea „Biblioteca mănăstirii Japca. Catalogul cărților și însemnărilor manuscrise” prezintă un catalog descriptiv, cu ilustrații ale cărților identificate în biblioteca mănăstirii Japca în urma cercetărilor efectuate de doctorul habilitat în istorie, Igor Cereteu și doctorul în istorie, Octavian Moșin, în luna noiembrie 2019 și în luna februarie a anului 2020.

Solicitat de agenție Moldpress, Ion Xenofontov a afirmat că lucrarea ”Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate” se află la a doua ediție. ”Prima ediție a apărut în 2015. Am fost contactat de comunitatea monahală să completez cartea cu informație la zi, fiind ajutat de măicuțe. Este necesar de a cunoaște istoria acestei mănăstiri, deoarece ea este unica din spațiul actual al Republicii Moldova care nu a fost închisă niciodată”, a subliniat autorul.

La rândul său, doctorul habilitat în istorie Igor Cereteu a spus că ideea de a elabora un catalog al cărților bisericești de la Mănăstirea Japca s-a copt de mai mult timp. ”Anul trecut, am intrat în biblioteca mănăstirii și am găsit unele din valorile pe care le-a deținut mănăstirea în deceniile trecute. Noutatea este că până în prezent, după perioada interbelică, în Mănăstirea Japca nu au intrat cercetătorii. Cărțile din biblioteca mănăstirii nu au fost cercetate deocamdată”, a precizat Igor Cereteu.


Articole postate de același autor
1794

Adevărata dezvoltare personală este desăvârşirea

Citim cărţi de dezvoltare personală, de dezvoltare a relaţiilor, mergem la workshop-uri, ne propunem liste pe care, respectându-le, ne înscriem cu un pas mai sus în evoluţia spre a fi un om mai bun ori un creştin autentic. Citim Vieţile Sfinţilor sau gânduri ale unor părinţi îmbunătăţiţi ai zilelor noastre şi căutăm să le aplicăm […]