În vremurile de demult, oamenii neînțelepți aveau idoli neînsuflețiți pe care îi cinsteau ca dumnezei, iar noi, păcătoșii în vremurile de astăzi, înlocuim zei cu patimile noastre păcătoase. Oamenii aceia de demult au săvârșit din neștiință păcatul închinării la idolii, căci nu îi luminase încă lumina Adevărului (Sol. 5,6), iar noi sântem luminați cu Lumina Credinței ortodoxe și știm ce este păcat, dar tot păcătuim și slujim patimilor noastre ca unor dumnezei.
De ce ni-l înlocuiește pântecele nostru pe Dumnezeu? Desigur, pentru că noi facem pe plac și îi slujim ca lui Dumnezeu și chiar mai mult decât lui Dumnezeu. Căci Domnului Iisus Hristos nu Îi slujim prin post și înfrânarea trupului atât cât slujim pântecelui nostru prin îmbuibare, beție și alte plăceri trupești. Exact așa trebuie să judecăm și despre celelalte patimi păcătoase : dacă ne facem robii acestor patimi păcătoase, atunci ele sânt dumnezeii noștri despre care vorbește și fericitul Ieronim, explicând această poruncă a legii lui Dumnezeu : „Să nu ai alți dumnezei : omul căruia pântecele îi este dumnezeu are un dumnezeu nou, și câte patimi aveți, câte păcate, atâțea dumnezei noi aveți. M-am mâniat, înseamnă că mînia este dumnezeul meu; m-am uitat la femei cu poftă, înseamnă că această poftă este dumnezeul meu; pentru fiecare, ceea ce iubește, cui s-a făcut rob, acela îi este dumnezeu”. Așa spune fericitul Ieronim. Îmbuibarea pântecelui și beția, iată idolul nostru numit Bahus; mânia este idolul Marte, pofta desfrânată este Venera noastră, iubirea de argint este idolul de aur a lui Nabucodonosor, iar noi, cei care slujim acestor patimi, sântem închinători la idoli.
Este clar că fiecare patimă păcătoasă a noastră, fiecare păcat care se transformă în deprindere, este idolul sufletului nostru; inima iubitoare de păcat-iată capiștea acestui idol;niubirea de păcat-iată slujirea idolilor; iar încuviințarea păcatului în gânduri și în dorința păcătoasă este lepădarea de Hristos, și împlinirea cu fapta a păcatului gândit este jertfa adusă idolilor. Iată cum devine închinător la idoli cel ce se face robul păcatelor sale păcătoase. Iar dacă această închinare sufletească la idoli există în noi și tot sporește, atunci trebuie să fim mucenici sufletești-martiti fără vărsare de sânge. Căci așa cum în vremurile acelea, când oamenii necredincioși, care nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu, se închinau idolilor neînsuflețiți, a existat o mulțime nenumărată de sfinți mucenici care și-au vărsat sângele pentru Hristos și au murit în diferite chinuri ale morții, așa și în vremea noastră, când pretutindeni în firea noastră domnește închinarea la idoli, adică slujirea păcatului, creștinii adevărați, din dragoste pentru Hristos, trebuie să fie mucenici chiar și fără vărsare de sânge, trebuie să omoare permanent în ei patimilelor, trebuie să moară pentru păcat astfel încât să nu mai poată să săvârșească păcatul și să se facă robi poftelor păcătoase.
Acum numai sunt vremuri de prigoană, dar sunt vremuri de mucenicie; numai este vremea acelor nevoințe mucenicești, totuși este vremea cununilor; nu ne persecută oamenii, ci ne persecută diavolii, nu ne mai prigonește tiranul, ci ne prigonește diavolul-cel mai crud dintre toți tiranii. Nu vezi înaintea ta cărbunii încinși, ci vezi flacăra aprinsă a poftei. Ei călcau cu picioarele cărbunii încinși, iar tu calcă focul ființei tale; ei se luptau cu fiarele sălbatice, iar tu stăpânește-ți mânia, ca pe o fiară sălbatică; ei rezistau împotriva chinurilor de neîndurat, iar tu biruește-ți gândurile necurate care ies din inima ta și vei fi urmașul mucenicilor.
Sfântul Dimitrie al Rostovului
Sursa ,, Dorit-am de mântuirea Ta ,Doamne,,
