Eugen Bâzgu este un arhitect reprezentativ din mediul bisericesc care s-a îngrijit de monumentele istorice, în special de bisericile de lemn, pe care le-a studiat, unele din ele le-a renovat. A fost arhitectul chemat să ridice zidiri diafane în Împărăția luminii și cel care ne-a făcut să credem că renașterea rădăcinilor e posibilă scoțând din ruine mărturii ale frumuseții din trecut și readucându-le la viață. O dovadă în acest sens este şi Muzeul Satului, un proiect căruia s-a consacrat plenar.
Eugen Bâzgu a fost pasionat de arhitectura ecleziastică rupestră din valea fluviului Nistru, astfel a elaborat în jur de 130 de proiecte, atât de restaurare, cât și de construcție. Prin aceste proiecte a promovat ca prioritate în tratări moderne vestitele tradiții arhitecturale moldovenești, ceea ce configurează tendințe vizibile de autenticitate în arhitectura ecleziastică.
Dna Varvara Buzilă, etnograf și muzeograf cu renume, doctor, conferențiar universitar, este soţia regretatului arhitect Eugen Bâzgu. I-a fost nu doar consoartă şi prieten de viaţă, dar şi tovarăş de idei, ea însăşi consacrându-şi viaţa studierii culturii populare.
,,L-am cunoscut pe Eugen pe parcursul a treizeci și trei de ani. Adesea mă uimea prin faptul că era o adevărată enciclopedie vie. Cunoștea foarte bine istoria fiecărui monument din spațiul nostru și, plus la toate, găsea asocieri cu patrimoniul altor popoare întrucât să-l înțelegem mai bine pe al nostru și să îl valorificăm într-un context mai larg.
Întotdeauna îl vedeam citind cărți, documentându-se și conspectând. În casă avem sute de materiale care formează o adevărată arhivă foarte bine documentată privind fiecare monument de arhitectură ecleziastică din Moldova. Eugen Bâzgu era foarte pedant în documentare. Dacă noi suntem selectivi în a ne forma anumite opinii, dânsul le lua pe toate în considerare, iar când ajungea să scrie despre o biserică sau să restaureze un asemenea monument , folosea din plin sursele istorice, sociale și în felul acesta reușea să elaboreze un proiect foarte reușit.”
În anul 1989, la comanda Ministerului Culturii, Eugen Bâzgu a elaborat proiectul-concepție de edificare a Muzeul Satului-Chișinău. În acest proiect erau prevăzute reamplasarea și restaurarea a 9 biserici de lemn vechi. În calitate de director al acestui muzeu și de arhitect a elaborat proiectele de demontare și transferare pe teritoriul Muzeului Satului a patru astfel de biserici. Două din ele sunt biserica cu hramul Sf. Voievozi din s. Hirișeni (1642) și Adormirea Maicii Domnului din s. Hârbova (1771). Astăzi aceste biserici sunt restaurate și amplasate pe teritoriul Muzeului Satului-Chișinău.
,,Eugen nu a lucrat singur, a lucrat mereu cu tinerii pe care i-a învățat meseria chiar din primii ani de studenție, precum este Vasile Zastavnițchi, Victor Vornicov care sunt niște arhitecți bine cunoscuți dincolo de hotarele Republicii Moldova. Printre cei care au rămas aici sunt Sergiu Vornicov şi Mihai Andrieș. Ei sunt urmașii lui Eugen Bâzgu, sunt cei care și-au dat seama că este absolut necesar ca să se concentreze asupra segmentului de restaurare a bisericilor de lemn, care este unul specific, pentru a reuși elaborarea unei schițe istorice sau înțelegerea formei inițiale, modului în care a fost schimbat acel monument arhitectural în decursul istoriei.”
Varvara Buzilă consideră că datoria unui arhitect constă în cunoașterea absolută a acestui domeniu, tipologiei și modului în care au evoluat monumentele ecleziastice ale țării noastre. Nu mai puțin se cere de la un arhitect să cunoască tradiția națională de proiectare a bisericilor noi și nu să împrumute stiluri străine.
Întrebată fiind, cum apreciază arhitectura ecleziastică de astăzi, doamna Buzilă a menționat că în arhitectura actuală poate fi observată multă eclectică.
,,Nu întotdeauna a existat o înțelegere corectă a necesității promovării și dezvoltării tradițiilor locale în arhitectura ecleziastică. Poate că în perioada interbelică a fost mai multă înțelegere pentru domeniul respectiv, dar atunci au existat mai puține mijloace și chiar s-au început a se construi mai multe biserici, dar timp nu a ajuns pentru a fi finalizate.
Sunt de părerea că atât arhitecții, cât și pictorii care ulterior preiau edificiul și pictează interiorul, demult era cazul să fie mai exigenți în a alege un anumit stil și să nu ne facă biserici rusești, cu turbane ale păgânilor, să înțeleagă că tipul bisericii noastre seamănă cu căciula strămoșească de cârlan. Dacă vrem să avem o biserică care să ne unească în spirit fără ca să excludem pe cineva, ea trebuie să aibă toate însemnele ei, așa cum este firesc să fie.’’
a consemnat Maria Cucută-Rujină
