Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: „Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mare nevoie”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştii câtă odihnă simt cei adormiţi atunci când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi.
Lumânarea, în puţine cuvinte, este ca o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi. Prin aprinderea lumânării spun: „Dumnezeul meu, îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, vol II , Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003)
