Desigur, amprenta unui suflet sănătos sau bolnav este întipărită pe chipul fiecărui om. Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi oglindesc o privire blândă. Din lăuntrul său izvorăşte bucuria. Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
Prin mănăstiri am văzut mulţi oameni sănătoşi duhovniceşte. Ei pot fi bătrânei şi cu capul aplecat spre pământ, iar în momentul în care îşi ridică capul şi-i priveşti în ochi, observi dragostea mare de care sunt plini. Când întâlneşti un asemenea stareţ şi-i ceri binecuvântarea, sufletul ţi se umple de bucurie! Iar cuvintele lui sunt pline de bunătate, de curăţie, de lumină şi har.
Alteori se întâmplă să vezi şi altceva, cum ar fi privirea soţilor când se întorc acasă de la serviciu. Soţia se uită să vadă în ce stare este soţul său, iar el, ca să-şi dea seama de dispoziţia soţiei. Dacă soţia are o privire dură, care prevesteşte că „imediat se va întâmpla ceva”, soţul este nevoit să tacă şi să caute cuvinte care ar mai ameliora situaţia.
Din Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Ed. Sophia, 2009, p. 351-352
