Actualitate

„Am greșit” are puterea de a izbăvi din iad

6509

Diavolul invidiază mult făptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii strigă: “Noi am greșit o singură dată și ne tiranizezi, iar pe aceștia care greșesc de multe ori îi ierți.”

Da, dar oamenii se pocăiesc. Aceștia, deși erau îngeri, au ajuns diavoli; și în loc să se pocăiască, se fac mai vicleni și mai răi, pornindu-se cu răutate să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Luceafărul era din cea mai luminoasă ceată. Dar în cele din urma… Din mândrie diavolii s-au îndepărtat de Dumnezeu cu mii de ani mai înainte și continuă să se depărteze din mândrie și să rămână nepocăiți. Un „Doamne miluiește” dacă ar spune, Dumnezeu ar face ceva și pentru ei. Să spună un „am greșit”; dar nu spun „am greșit”. Dacă diavolul ar fi spus „am greșit”, ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Însă diavolul are voință înțepenită, încăpățânare, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască. Înfricoșător lucru! Și aceasta deși au fost îngeri!

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu–Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 62)


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
5983

Rugăciune pentru dragoste creştinească şi unire de cuget între părinţi şi copii, către Sfintele Muceniţe Elpis, Pistis, Agapis (Vera, Nadejda, Liubovi) şi maica lor Sofia.

Pe voi, Sfintelor Muceniţe Elpis, Pistis şi Agapis, vă slăvim, vă mărim şi vă fericim, dimpreună şi pe înţeleapta voastră maică Sofia, căreia ne închinăm, că s-a arătat chip al grijii de Dumnezeu înţelepţite. Roagă-L, Sfântă Elpis, pe Făcătorul celor văzute şi al celor nevăzute, ca să ne dăruiască nouă credinţă tare, nesmintită şi nestricată. […]