Nu este nevoie să-ţi spun cât de nelalocul ei şi cât de răutăcioasă este purtarea aceasta rece pe care o ai faţă de soţul tău. O caracterizezi ca fiind un mijloc indirect şi viclean prin care te răzbuni pentru indiferenţa lui anterioară faţă de tine. Pe de altă parte, tu însăţi vezi limpede că în felul acesta păcătuieşti. Dacă ai constatat şi ai acceptat că este păcat, spui că nu se poate în nici un caz să o schimbi, deşi, chipurile, îţi pare rău pentru ea. Lucrul acesta nu este adevărat. Iar poziţia ta este cu totul greşită.
Adu-ţi aminte ce este căsătoria: „este o taină! Iar taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32).
Adu-ţi aminte şi care este datoria cea mai importantă a soţilor: să se iubească şi să fie întotdeauna dedicaţi unul celuilalt, în orice împrejurare şi până la sfârşitul vieţii lor, supuşi unul altuia, „întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21).
Faţă de bărbatul acesta, căruia eşti datoare să-i oferi, potrivit poruncii lui Dumnezeu, toată dragostea şi credinţa ta, tu nutreşti de mulţi ani un sentiment păcătos şi obraznic de răzbunare! Se pare că tu ai fost aleasă anume ca să-l contrazici cu multă ardoare pe înţeleptul Sirah, care mi se pare că fără argumente spunea: „Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă peste ea. Răutatea femeii îi schimonoseşte obrazul şi-i întunecă faţa ca un sac” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 25, 21; 19).
Roagă-te lui Dumnezeu să te întărească şi să te lumineze cu harul Său, ca să înţelegi că trebuie să-i ierţi pe aceia care ţi-au greşit. Numai aşa poţi să speri că vor fi iertate şi propriile tale păcate.
(Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, pp. 112-113)
