– Unii spun: “În această bisericuţă intimă, trăiesc Sfânta Liturghie; într-o biserică mare n-o trăiesc. Dacă este vreo bisericuţă văruită în alb, nu simt nimic, dacă însă este pictată, are catapeteasmă frumoasă etc. Acolo trăiesc Sfânta Liturghie”. Asta este pentru un om care n-are poftă de mâncare şi-i pui puţină sare, puţin piper, ca să-i vină pofta de mâncare.
– Părinte, acestea nu joacă nici un rol? Nu ajută?
– Nu spun că nu. Ajută şi acestea, dar să nu se sprijine cineva numai pe acestea. Altfel, omul va tinde să-L trăiască pe Hristos în chip magic. Va cere chilie întunecoasă, candelă cu lumină puţină, bisericuţă intimă. Şi fără acestea nu se va putea ruga. Sau în tren de te afli, sau în peşteră, sau pe drum, să fii acelaşi pentru lucrul acesta. Dumnezeu l-a făcut pe fiecare om şi ca pe o bisericuţă şi o poate duce oriunde cu el.
Toţi caută odihna, dar odihna vine dinlăuntrul nostru şi aceia, sărmanii, care merg din mănăstire în mănăstire Îl caută pe Hristos, dar Hristos este lângă ei. Şi deşi Îl pot afla fără osteneală, se ostenesc şi în cele din urmă nu-L află.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 99-100
