„Adevărata comoară e prietenia!” – tabără pentru copii la Teleșeu

2939

 

La finalul lunii iunie şi-a desfăşurat activitatea tabăra pentru copii din satul Teleșeu. La îndemnul părintelui Dumitru Burlacu, copiii satului s-au adunat pentru a petrece împreună trei zile pline de activităţi: jocuri, ateliere practice, competiții; toate acestea fiind încununate de întâlnirea cu Dumnezeu, prin Sfânta Împărtășanie.

Dacă iniţial părintele Dumitru Burlacu, parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din satul Teleșeu, raionul Orhei, părea să fie de unul singur la începutul acestei „bătălii”, gândul de a organiza o tabără a fost sprijinit şi de voluntarii Asociației Tineretului Ortodox Român și al Mișcării Tineretului Ortodox din Moldova. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și lucrarea oamenilor, toată parohia s-a pregătit pentru desfăşurarea activităţilor acestei tabere.

Înărmaţi cu bucurie, dragoste și nădejde, tinerii voluntari ai celor două organizații de pe un mal și celălalt al Prutului i-au întâmpinat pe copii la biserica satului. În cele trei zile de tabără, de pe 28 iunie până în ultima zi a lunii, au luat parte la activități 75 de copii. Curioși și gata de noi provocări, participanții așteptau cu nerăbdare începutul a ceea ce avea să devină „Bucurie în Teleșeu”. După îndemnul pr. Dumitru: „Întotdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!”, fiecare zi de tabără a început şi s-a încheiat cu o rugăciune, ultima zi fiind încununată cu participarea la Sfânta Liturghie și primirea Trupului și Sângelui Lui Hristos.

În aceste trei zile voluntarii au încercat să le ofere tinerilor activități constructive, dar și captivante, pentru a-i învăța cum să-și folosească izvorul nesecat de energie în folosul celorlalți.

În cadrul atelierului de spiritualitate și dezvoltare personală, s-au scos în evidență virtuțile unui bun creștin, făcându-se o paralelă între ardoarea cu care Sfinții Apostoli Petru și Pavel propovăduiau credința și dorința nevinovată a copiilor de a se juca. Înainte de Patimile Sale, Mântuitorul i-a spus lui Petru despre lepădarea sa, însă viitorul Apostol nu l-a crezut, după îndeplinirea acestui cuvânt, ucenicul „a plâns cu amar” (Luca, 22, 62) Prin această pildă s-a încercat evidențierea valorii pocăinței, care unită cu spovedania și cu Sfânta Împărtășanie, ne aduce iertarea păcatelor. Pe de altă parte, Sfântul Apostol Pavel, reprezintă un exemplu a importanței studiului şi învățăturii, după cum și Mântuitorul ne îndeamnă: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” (Ioan V; 39-40).

În același timp, Dumnezeu a rămas în mijlocul tinerilor prin subiectele de discuție abordate de moderatorii atelierelor de creație şi muzică.

Punctul culminant al taberei a fost mult așteptata vânătoare de comori. Jocul s-a desfăşurat în sat, echipele căutând indiciile care i-au condus către aflarea adevăratei comori. Copiii au mărșăluit, împărțind cu sătenii bucuria lor, cu strigăte de bucurie, dragoste și nădejde.

Am privit steagurile purtate de vânt, am gustat din veselia noastră, şi ne-am bucurat de glasurile copiilor, care ne mai răsună încă în gând: „Adevărata comoară e de fapt prietenia!”.

 

Cristian Zaharia - ATOR IAȘI


Articole Asemănătoare
2261

Tabără de vară pentru copii la Ştefan Vodă

Al doilea an, consecutiv, Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan  Botezătorul  din orașul Ștefan Vodă, organizează tabară de vară pentru copiii din oraș. Anul acesta tabăra a adunat peste 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani. Pe parcursul a patru zile copii au fost alături de preotul-paroh Ioan Apostol și preoteasa Olga Apostol. […]

Articole postate de același autor
3104

„Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut“

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir al Kievului spunea: „O foarte bună moștenire pe care pot să o aibă copiii, este buna creștere de care trebuie să se bucure”. Iar Sfântul Teofan Zăvorâtul zice: „Dacă dorim să ne bucurăm de copii, trebuie să-i învățăm doar de bine”. Aceste sfinte îndemnuri, cât și altele asemenea, sunt totdeauna vii în […]