Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă

2275

Am văzut din proprie experienţă că a trebuit să petrec la fel de mult timp învăţând despre pocăinţă, cât am petrecut învăţând ce este fericirea. Am învăţat că bucuria pe care mi-o oferă plăcerile lumii acesteia nu este adevărata fericire. Foarte puţine sunt însă pildele vii ale acestui adevăr în ziua de astăzi. Cum să-i învăţăm pe oameni despre un lucru atât de rar? Ştiu că, în ceea ce mă priveşte, nu-mi este greu să dovedesc că sunt supărăcios, cârtitor, sau că îl judec pe aproapele meu, dar cum să arăt virtuţi pe care nu le am? Nu vreau să fiu piatră de poticneală pentru credincioşii mei. Ştiu că sunt un exemplu rău. Ce pot face?

Intuiţia dumneavoastră este corectă, părinte. Totuşi aş dori să accentuez aici şi un alt aspect. De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeieşti, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare şi mai multă îndrăznire vei avea”. Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă şi cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie. Trebuie să fim însă atenţi să nu ne bucurăm peste măsură şi să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.

Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult şi fără rost, să-i învăţăm pe alţii şi să ne etalăm darurile primite de la Dumnezeu, negreşit vom pierde această bucurie şi ne vom simţi sufletul gol şi pustiu. Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă şi, cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate şi cumpătare, întrucât avem vrăjmaşi care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască. Citim în Scara Sfântului Ioan că fiecare virtute duhovnicească poate degenera într-o patimă, dacă nu suntem cu luare-aminte.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 205-206)


Articole Asemănătoare
257

Rugaciunea vamesului

Doamne Iisuse, mi-aduc aminte. Eram singur. Părăsit de toţi. Zăceam distrus într-un fund de prăpastie adâncă. În jurul meu tăcere mormântală. Nu era nimeni care să-mi ajute. Plin de răni şi cu oasele frânte, scoteam din când în când un scâncet slab. Aveam o dorinţă, o bunăvoinţă ca să ies din prăpastie. Nu eram în […]

Articole postate de același autor
108

A iubi şi a dărui sunt verbe care nu se leagă de noi, ci de Hristos

  Atât de tare îşi bate joc dracul de noi, încât ne face să credem că noi pe toate le facem, când, în realitate, a iubi şi a dărui sunt verbe care nu se leagă de noi, ci de Hristos. Nu putem iubi şi nu putem dărui decât ceea ce Dum­nezeu sistematizează şi construieşte în […]