O femeie, care îşi puse de multe ori în gând să devină o bună creştină, dar care tot amâna acet lucru, a văzut într-o noapte un vis.
Parcă mergea pe malul unui pârâu îngust, pe malul celălalt al căruia se vedea o prevelişte încântătoare, care o ademenea nespus. Femeia însă nu se hotăra să treacă. „Să mai stau aici puţin – se gândea ea, „dincolo pot trece oricând doresc”, şi îşi continua mai departe drumul.
Degrabă a observat că pârâul s-a mai lăţit, iar malul pe care mergea a devenit şi mai anevoios. O voce lăuntrică îi şoptea: „Sari acum!”, însă ea îşi continua drumul.
Pârâul se făcea tot mai lat, despărţind femeia tot mai mult de priveliştea frumoasă de pe malul opus. Calea a devenit nespus de grea, trecând acum prin spini şi mlaştini, iar dincolo de râul adânc, în care s-a prefăcut acum pârâul îngust, se vedeau nişte locuri uimitor de plăcute ce o ademeneau încă mai mult. Femeia s-a oprit, hotărâtă să treacă dincolo, însă cineva a pronunţat respicat chiar la urechea ei: „Acum e prea târziu”. Femeia a fost cuprinsă de groază şi s-a trezit. Toată viaţa ei, după aceasta, a fost o creştină exemplară.
***
Orice zi în care amânăm pocăinţa, ne depărtează tot mai mult de Dumnezeu. Nu lăsaţi pocăinţa pentru sectorul cel anevoios al vieţii, ci grăbiţi-vă acum, când pârâul e încă îngust şi încă este departe vocea care în orice moment îţi poate spune: „E prea târziu”.
