Ce ne învață Sfânta Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria?

5082

Sfântul Ioan Damaschin ne spune să imităm viețile sfinților, pentru a deveni biserici vii și icoane ale acestora. Când venim în fața icoanei Sfintei Ana de la Bistrița, ne amintim de răbdarea ei, de statornicia ei în credință și de modul în care ea a înțeles să se roage lui Dumnezeu pentru a primi un dar”, ne spune ierodiaconul Vasile de la această mănăstire. În rândurile ce urmează vom afla de la sfinția sa ce anume avem de învățat din pilda vieții aceleia care a fost mama Maicii Domnului.

Doar un aspect din viața Sfintei Ana să avem în vedere, pentru a înțelege jertfa și răbdarea sa. Dacă ținem cont de faptul că ea s-a căsătorit la 15-16 ani și că a născut-o pe Prunca Maria la aproximativ 60 de ani, înțelegem că rugăciunea sa către Dumnezeu de a avea un copil nu s-a întrerupt vreme de aproximativ 45 de ani. Vă dați seama câtă răbdare și câtă statornicie? Iar Dumnezeu, văzând credința ei, răbdarea și statornicia sa, a dăruit Sfintei Ana mai mult decât a cerut ea.

Ea a cerut o mângâiere pentru ea și pentru soțul ei Ioachim, și Dumnezeu, prin ei, a dăruit o mângâiere pentru noi toți, a dăruit-o neamului omenesc pe Sfânta Fecioară Maria. Noi cerem de la Dumnezeu lucruri mărunte, dar Dumnezeu vrea să ne dea nouă lucruri mult mai mari. Noi cerem de la Dumnezeu lucruri care sunt legate de provocările imediate ale vieții, or Dumnezeu are în vedere viitorul nostru îndepărtat, profunzimile ființei omenești.

„Doamne, eu vreau lucrul acesta. Dar facă-se voia Ta”

Cea mai fascinantă promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o omului este viața veșnică. El vrea să ne dea nouă acest dar și dorește să ne împlinească dorințele prin care putem primi sau putem ajunge să primim acest dar. Așadar, când venim înaintea lui Dumnezeu cu rugăciunile și dorințele noastre, să avem puterea să spunem: „Doamne, eu vreau lucrul acesta. Dar Tu știi mai bine ce-mi este de folos. Facă-se voia Ta”.

Într-o zi, noi spunem de mai multe ori: „ ...facă-se voia Ta...”, în rugăciunea Tatăl nostru. Dar, de cele mai multe ori, dacă nu se întâmplă voia noastră, ne întristăm și ne pierdem credința. Or atunci când se mai întâmplă astfel de experiențe, să ne amintim de Sfânta Ana și de răbdarea ei atât de frumoasă și plăcută Lui. Că a lăsat în seama lui Dumnezeu, vreme de 45 de ani ca El să hotărască deznodământul rugăciunii ei și El i-a răsplătit într-un mod atât de minunat, arată Părintele Vasile de la Mănăstirea Bistrița.

 

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor