Ioan Botezătorul era ca un înger din cer, simțindu-se liber față de lume și față de oameni. Lumea era ca țărâna pentru el, mâniindu-se uneori față de unii sau de alții, rămânând totuși doar țărâna. Pentru el, oamenii erau o turmă aflată în neorânduială, care se pierduseră de păstorul lor.
Ce sunt lumea și omul înaintea puterii atotcuprinzătoare a Dumnezeului Celui viu? Care sunt puterea și lauda lor și cât de primejdioși sunt ei? Ei sunt ca o spumă deasupra unei mări adânci. Lumea nu poate da nimic bun oamenilor, decât numai dacă iau acel bun de la Dumnezeu, nici nu poate să facă vreun rău omului înaintea lui Dumnezeu sau fără îngăduința Lui. Atunci, de ce trebuie omul să se înjosească în fața lumii? De ce trebuia să aștepte Ioan ceva de la oamenii care luaseră de la Dumnezeu și erau datori față de El? De ce trebuie el să se teamă de oameni, când întreaga lume trăiește în frică și respiră cu frică? Pentru că Ioan, ca un înger al lui Dumnezeu, nu era legat de lume în nici un chip, nici în chipul cel mai puțin înfricoșat al ei.
De aceea Ioan s-a mâniat nepătimaș împotriva înțelepților Ierusalimului, înaintea cărora lumea se închina ca în fața idolilor: “Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie?” (Luca 3, 7) și l-a mustrat pe Irod pentru toate relele pe care le-a făcut (Luca 3, 19). Ioan nu a ținut seama de nimeni decât de Dumnezeul Cel viu și de voia Lui cea sfântă. El nu făcea nici o deosebire între oameni, nici după hainele lor, nici după cinstea și puterea lor, învățătura lor, bogăția ori vârsta lor – el îi deosebea numai după sufletul lor. Ochii lui nu-i vedeau pe oamenii cei trupești, ci sufletele lor goale, care se ascund ochilor celorlalți prin învelișul trupului.
O asemenea libertate față de lume și față de oameni o au numai îngerii lui Dumnezeu, și pentru aceasta proorocul l-a numit înger.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici
