Actualitate

Voluntarii Bisericii în sprijinul celor izolați la domiciliu

1469

Cu binecuvântarea și îndemnul părintesc al ÎPS Mitropolit Vladimir, voluntarii Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” oferă gratuit în această perioadă pachete cu produse alimentare la domiciliu pentru persoanele vârstnice, bolnave și vulnerabile aflate în autoizolare și în situație de criză.

Urmând porunca Mântuitorului „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”, tinerii voluntari „Părintele Sofian Boghiu” se implică în acțiunile de solidaritate și sprijin pe care Biserica le organizează în colaborare cu autoritățile locale pentru persoanele care se află în izolare sau în carantină, precum și cele vulnerabile.

De la această slujire a Bisericii nu trebuie să ne dea înapoi nimeni și nimic. Sub nicio formă nu putem să închidem ușa Bisericii sau poarta inimii noastre semenului suferind, mai ales acum, când credincioșii au cel mai mult nevoie de mângâiere, de sfătuire și de întărire prin rugăciune și slujire.

În această perioadă a stării de urgență din țara noastră, preoții și comunitățile parohiale din cadrul Mitropoliei sprijină persoanele aflate în autoizolare, persoanele vârstnice, mămicile singure cu mai mulți copii, femeile însărcinate, familiile numeroase cu posibilități materiale reduse și alte persoane vulnerabile sau persoanele carantinate care necesită un sprijin imediat în urma răspândirii pandemiei cu noul Coronavirus (COVID-19), oferindu-le în acest sens hrană la domiciliu și asistență spirituală.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate


Articole postate de același autor
277

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret în primă şedinţă de lucru

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, palatul mitropolitan a găzduit prima şedinţă a Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret. La eveniment au fost convocaţi responsabilii din fiecare eparhie, dar şi din raioanele Eparhiei de Chişinău, care vor reprezenta sectorul în teritoriu. Au participa 24 de persoane, şedinţa fiind prezidată de către PS Episcop Ioan, vicar mitropolitan, care […]