Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat a doua parte a Canonului cel Mare, la Catedrala Mitropolitană

2088

Marți seara, 3 martie 2020, în a doua zi a Postului Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care: Secretarul mitropolitan și eclesiarh al Catedralei Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, clericii Catedralei. Prot. mitr. Teodor Tihon, Prot. mitr. Andrei Burlescu, Pr. Serghei Barbu, Protodiaconul Oleg Pascal și ceilalți slujitori.

În timpul slujbei au răsunat din nou cuvintele rugăciunii: “Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.”

Și în această seară de citire a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, numărul credincioșilor care au hotărât să înceapă Sfântul și Marele Post după îndemnul Evangheliei și al Sfinților Părinți, a fost iarăși, unul impunător.

Arhipăstorul împreună cu slujitorii și enoriașii s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Atotțiitorului, cerând iertare pentru păcatele săvârșite în slăbiciuni și ispite, dar și întărire pentru o viață vrednică trăită în Legea lui Dumnezeu.

Mâine, 4 martie, la Catedrala Mitropolitană se va săvârși prima în acest post, Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, conform următorului program: ora 7.00, Utrenia, Ceasurile, Obednița, ora. 9.00, Liturghia Darurilor, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
826

În Duminica a VI-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere […]