Actualitate

De sărbători, să nu fii supărat…

855

De sărbători, să nu fii supărat,

Chiar dacă n-au venit să te colinde.

Să nu te întristezi de au uitat

Cei dragi să treacă pragul pe la tine.

 

Nu-ți pară rău dacă ai pregătit

Și cozonaci și turte aromate.

Iisus nu uită că te-ai ostenit -

E sărbătoarea lui, întâi de toate!

 

Poate nu știi, că sufletu-ți smerit

Și râvna ta Preabunul o cunoaște,

De-aceea an de an, neprihănit

În inima ta blândă el se naște.

 

Și nu mai căuta cu dor la drum,

Când te privește Sfântul din icoane

El e cu tine azi, aici, acum,

Iar tu ești totul numai așteptare.

 

Crăciun frumos, creștin sârguincios,

Ce ai lumină-n suflet și în casă!

Când stai la masă cu Iisus Hristos,

Tu întristarea uit-o și o lasă!

 

De sărbători, să nu fii supărat,

Chiar dacă n-au venit să te colinde.

Să nu te întristezi de au uitat

Cei dragi să treacă pragul pe la tine...

 

Autor Diana Sava Daranuța

 

 

 


Articolul Următor
Articole postate de același autor
4957

Lângă noi trăiesc Îngeri

Povestirea uimitoare a chinezoaicei Lou Xiaoying, strângătoare de haine vechi, care a izbutit, în vreme de patruzeci de ani, să salveze și să crească 30 de copii părăsiți. În China, uciderea pruncilor și părăsirea lor a luat un înfricoșător avânt, datorită asprelor măsuri politice care îngăduie numai un copil pentru fiecare familie care trăiește la […]