În Duminica a XXV-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

944

În Duminica a XXV-a după Cincizecime, 8 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane.

Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și soborul preoțesc al Catedralei centrale.

Pericopa Evangheliei din Duminica a XXV – a după Cincizecime, ne istorisește despre Vindecarea femeii gârbove din Evanghelia după Luca, cap. 13, vv. 10-17.

Domnul Nostru Iisus Hristos văzând-o pe această femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Prin această dezlegare, Domnul Hristos voia să arate femeii și celor ce erau cu El în sinagogă că orice neputință și orice durere trupească își are originea într-o cădere sufletească. Toate suferințele omenești sunt consecințele păcatelor săvârșite de noi, de aceea Domnul Iisus Hristos înainte de a o vindeca, o dezleagă de păcatele ei, și ca urmare acestei dezlegări femeia se vindecă de neputința sa.

Omenește, cei care erau cu Domnul Hristos, ar fi trebuit să se bucure în acele momente că o femeie neputincioasă s-a vindecat de boala sa, și când ea îl slăvea pe Dumnezeu, vine mai marele sinagogii, zicând: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și văvindecați și nu în ziua sâmbetei. Domnul Hristos nu a săvârșit o lucrare care să-i aducă un profit oarecare, ci s-a milostivit de această fiică a lui Israel care era de atâția ani chinuită.

În a doua Duminică din Postul Nașterii Domnului, creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic prin Sfânta Taină a Mărturisirii, s-au învrednicit a primi Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

Participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și binecuvântările Înâistătătorului au adus pace și lumină pe chipurile credincioșilor.

La finalul slujbei duminicale, soborul preoțesc a oficiat un Te-Deum de mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale cele cerești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor