O mamă cu 126 de copii, un adevărat lider care recuperează suflete greu încercate și le conduce pe drumul vieții. Este Maica Ecaterina de la Așezământul Sfântul Leontie din Rădăuți, un loc devenit casă pentru micuți abandonați.
Cu multă dragoste, blândețe și înțelepciune, reușește să transforme Așezământul într-un adevărat centru de excelență, care oferă societății oameni sănătoși - la minte și la suflet.
Într-un studio amenajat într-o mansardă, o trupă de adolescenți cântă despre curaj și dragoste. O măicuță îi privește admirativ și zâmbește. E maica Ecaterina, dar pentru acești copii e un fel de mamă. Și nu doar pentru ei, ci pentru toți puștii așezământului Sfântul Leontie din Rădăuți.
Ora 6 și 30 de minute. Așa încep diminețile aici. Cu înviorare și veselie. Pe maica Ecaterina o găsești printre acești copii la orice oră din zi sau noapte. După înviorare, ia casele în care puștii sunt cazați la rând, într-o inspecție matinală înainte de școală. În așezământ, în 12 case trăiesc 126 de copii de toate vârstele.
Fiecare copil de aici poartă în spate o dramă mai presus de imaginație. Unii au fost abandonați de părinți, alții puși la cerșit, alții abuzați și multe altele. Pentru fiecare, maica are o rețetă, îi pansează rănile sufletului, îi salvează și îi așează pe făgașul cel bun în viață. Cu multă muncă și dragoste.
Maica Ecaterina: “Ei trebuiesc pregtaiti pentru familie mai departe pentru că ei n-au avut modele, n-au avut părinți. Și am avut copii care în momentul în care le spuneam despre familie sora, dar nu înțeleg conceptul de familie. Nu au model. Și e foarte greu. Încerc să modelez o persoană care la un moment dat va trebui să se transforme în acel tată sau mama pe mai departe pentru copiii lor.”
Povestea acestui loc începe în 2004, când starețul mănăstirii Bogdana, preotul Iustin, n-a mai suportat să-i vadă pe copii amărâți cum cerșesc milă în față mănăstiri. Pentru ei a ridicat a ridicat așezământul. Banii au venit de la mănăstire, donații și o mică parte de la stat. Totul a costat 10 milioane de euro. Locul s-a caldit până în 2011, timp în care maica Ecaterina, fosta gimnastă și economistă, înainte de călugărie, a luat diplomă de asistentă medicală și apoi pe cea de psiholog. În 2011, pe poartă Așezământului au intrat puștii din 7 case de copii închise în județul Suceava, iar de 8 ani aici se salvează suflete și vieți.
Maica Ecaterina: “Pentru ei sunt prietenă, sora, mama...psiholog nu prea. Nu m-am așezat niciodată în scaun de psiholog. Eu sunt printre ei tot timpul.”
Chiar dacă nu stă în scaunul psihologului, într-un laptop ține evidențele cu evoluția fiecărui copil și caută metode pentru a-l salva. Pe fiecare în parte.
Maica Ecaterina: “De 8 ani de zile de când sunt aici mi-am dat seama că și cei care afișează un caracter mai puternic, e o barieră pe care și-o așează în față. Și dacă nu o descoperi la timp refulează când nu are pe cineva lângă sau nu vor ști cui să ceară ajutor. Și tot încercăm să săpăm cât mai adânc și mai adânc.”
Pe lângă grija pentru suflet, în așezământ copiii au parte de tot felul de pregătiri și meditații, iar locul arată ca un centru în care se face performanță. Dovadă stau vitrinele înțesate cu diplome și medalii. Peste tot sunt săli în care se țin cursuri. Iar maica e peste tot, atentă la orice detaliu.
Aici sunt puștii din grupa pregătitoare și clasele primare. Vis-a-vis, copii ceva mai mari își fac temele, iar în altă sală se fac meditații la engleză. Petrică a ajuns aici în primăvară lui 2016, împreună cu Maria, sora lui. I-am întâlnit atunci.
Maria: “Tata ne fugărea din casă, ne înjura, ne bătea.”
Reporter: Și mama ta?
Maria: ”Mama ne-a părăsit.”
Când n-a mai suporat situația, Petrică s-a dus la Poliție și și-a reclamat tatăl. Așa au ajuns în așezământ. Petrică s-a acomodat greu. Chiar dacă îi tot dădea târcoale maicii, a refuzat la început să comunice. Maica l-a lasat în pace și l-a așteptat.
Maica Ecaterina: “Dacă cineva obișnuit cu bătaia te duci spre el și el se ferește, îți dai seama că el a fost bătut. Nu știe să primească o mângâiere. Sau răspunsul e poți să dai, pentru că eu sunt obișnuit cu bătaia. Și e foarte greu, cele sufletești, să le rezolvi. Și astea se rezolvă în timp. Și când zici că ai ajuns la un moment dat undeva, se prăbușește totul. Încerci să îți găsești vina, unde ai greșit tu de s-a prăbușit totul. Nu găsești nicun răspuns și o iei de la capăt.”
L-am regăsit pe Petrică acum. A crescut, s-a liniștit.
“Petrică e om de bază. E responsabil. Duce sarcina de la început la sfârșit...dacă are de făcut ceva trece peste orice. Îndeplinește sarcina. Cred că e o chestie și de intuiție. El dacă prinde încredere în ține îl simți. Și prinzi un fir. Și te faci că nu l-ai băgat în seama și mai pui o întrebare colaterală și ușor ușor... e așa ca un ghem de ață și dacă ai găsit nodul după aceea începi să deznozi destul de bine.”
Maria a învățat să cânte la vioara. Și ea s-a schimbat mult: “Maica e că o mama pentru noi. E o ființă care a salvat o grămadă de vieți. Ne face să devenim ceva în viață.”
Vasilica: “Ea vrea să ne arate că lucrurile care sunt grele pot fi ușoare doar dacă credem noi că sunt ușoare. Ea ne-a pus două țeluri. Să înveți și să fi cuminte.”
Vasilica e pictoriță. E aici de la începutul așezământului. Are deja tablouri care participă la expoziții. A învățat să picteze în atelierul construit special pentru ei. Aici, Vasile Popescu, un fost polițist, vine tocmai de la Mediaș, o săptămână în fiecare lună, și-i învață să picteze, iar prin culoare copiii reușesc să se descarce și să câștige încredere în ei.
Vasile Popescu, profesor: “E un colț de Românie profundă. Pentru că, de jur impreur, în procente de majoritate, e foarte multă indiferență. De de toate și mai ales față de omul de lângă tine. Și de aia ajungem de ceartă aia pe sus și aia pe jos, fac ce pot. Aici ne facem fiecare datoria în pătrățica noastră și ne-o facem bine.”
De fiecare dată când se întorc de la școală, copiii trec prin biroul măicuței și povestesc ce au mai făcut, ce-au mai învățat. Acum 4 ani, în acest birou am întâlnit-o pe Cătălina.
Cătălina e aici de opt ani. Acum se pregătește pentru facultate. Acum mulți ani, mama a plecat la muncă în străinătate, iar locul ei l-a luat maica.
Cătălina: “Am avut nevoie de mama și maica a zis ok. Hai să vedem cum facem să o luăm de la zero. De ce ai tu nevoie de acea dragoste. Și îi explic prin cuvintele mele. Că am nevoie că orice copil. Și a zis, lasă că îți dau eu...și m-a uns la suflet...”
Maica Ecaterina: “Atunci când te implici în viața unui copil și afli ceva te doare atât de tare încât simți că te sfâșie. Dar când ai o sută și...nu poți să te lași sfâșiat de unul. Că trebuie să te lași și la ceilalți care au nevoie. Și el trebuie să te simtă că dacă nu empatizezi la maxim cu el nu obții de la el.”
Preot Iustin, starețul Mănăstirii Bogdana: “Personajul principal care este acolo este psihologul. Maica fiind și monahie și psiholog zicem noi că are mai multă încărcătură la suflet, pentru că nu mai are grijile familoor din spate. Ceilalți, dacă ar fi psiholog ar mai veni cu niște griji din spate. A familiei, salarii mici, dincoace stă 24 de ore din 24 în mijlocul copiilor. Acolo îl vezi și când e trist și gânditor și când vrea să o ia razna. Bate în ușa și la 11 noaptea. Acolo, amica ține loc și de maică și de mama și de tată și de învățător și preot de toate lucrurile astea.”
Preotul Iustin este directorul așezământului. El și starețul Iustin se ocupă de nevoile materiale, iar pe cele sufletești le-au lăsat în seama maicii.
Preotul Iustin: “Nu-și aparține în nicun fel. Nu există zi sau noapte să fie pentru ea. E pentru copchii ăștia. De la 6 dimineața de la înviorare. Și până după miezul nopții.”
De ceva timp, în așezământ a apărut și un cabinet stomatologic: “Ne-am asigurat problemele stomatologice la copil. Că erau o problema și cheltuielile foarte mari.”
Maica Inocenția este medic stomatolog. Cabinetul este ultra dotat cu echipamente de ultima generație, iar rădăuțenii au început să vină aici să-și repare dinții. Banii câștigați ajută așezământul, care e vizitat acum de oameni pentru a vedea minunea care se întâmplă aici.
Un etaj mai jos se țin lecții de dans. Într-o cameră, puștii arată costumele de karatiști. În acest loc e o bucată de Românie vie, care a fost jos, abandonată, dar s-a ridicat, funcționează și da societății suflete și minți sănătoase. Până acum din așezământ au plecat 30 de copii, toți cu diplome și meserii învățate, 10 sunt la facultate, iar 7 s-au căsătorit, au familii.
Maica Ecaterina: “Parcă nici nu știam cum să mă port. M-am ascuns în spatele ușilor și am început să plâng. Ăsta e mometul pe care îl dorim pentru toți copiii. Avem nevoie de modele care pleacă din mijlocul lor. Copiii să vadă că tot ce am spus noi este realizabil și că pot face același lucru. Pentru noi e extraordinar să vedem că s-a întemeiat o familei și familia aia prinde contur.”
În casa 2 e veselie mare. Copiii cântă, iar maică Ecaterina îi soarbe pe fiecare în parte din priviri. După distracție, începe rondul de noapte.
Într-o lume în care ne lipsesc liderii, oameni care să ne conducă, Maică Ecaterina reprezintă modelul ideal. În acest colț de țară și-a pus toată viața în slujba acestor suflete nevinovate pe care le recuperează și le ajută să pornească în viață.
A înțeles că asta e misiunea ei și și-a asumat-o fără să se vaite sau să cârtească. Iar rezultatul se vede din plin. De la intrarea în Rădăuți, din mijlocul copiilor, maica Ecaterina ne transmite tururor că România ar putea să arate mult mai bine dacă fiecare dintre noi ne-am face datoria acolo unde suntem.
sursa https://stirileprotv.ro/
