Starea de nehotărâre e stare de iad…

3894

„Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare;

Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext.

(Şi nici măcar în dreptate: smochinul)"

 (Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii)

Putem realiza lucruri extraordinare sau ne putem irosi viața în zădar.  De multe ori acest lucru depinde nu atât de darurile pe care le avem (căci fiecare dintre noi are talanții săi), ci de alegerea noastră de a trăi o viață deplină  sau doar de a bifa, consemnând: „Am existat și eu pe acest pământ ...”.

Una din stările în care îi place diavolului să ne arunce e cea în care nu ne trăim viața, ci ne lăsăm trăiți de ea, când petrecem perioade îndelungate fără a face ceva, doar plângându-ne de milă: „Nu sunt bun de nimic, sunt leneș, n-am voință, nici credință... Îmi pare rău, așa sunt eu..., nu cred că-mi va reuși ceva”. Dându-le voie acestor gânduri să ne conducă viața, nicicând nu vom schimba ceva.

Unica soluție e să nu mai cauți la propria “nevrednicie”, pe care la sigur n-o poți birui doar cugetând la ea, ci să te ridici și să faci... Falsa pocăință însoțită de cuvintele: „Uite ce netrebnic sunt…”, nicicând nu va schimba situația. Doar cel ce merge, poate ajunge, și doar cel care vrea, poate schimba ceva.

Dumnezeu ne oferă mereu ajutorul, ne sprijină prin toate mijloacele posibile, dar nu și în cazul când noi rămânem la nivelul autocompătimirii. Nădejde în Dumnezeu trebuie să ai, dar nici cu mâinile încrucișate să nu stai. E nevoie de curaj, poate chiar și de nebunie, pentru a ne putea depăși limitele și a ne lăsa conduși de Dumnezeu.

Spre exemplu, un copil vine în sala de gimnastică. Înainte de a-l primi, antrenorul îi testează capacitățile. Îl aduce în fața inelelor și-i spune:

- Sari!

- Nu pot, sunt prea sus!

- Ce contează cât sunt de sus, sari!

Și atunci când copilul își depășește frica și încearcă să sară, mâinile antrenorului îl ajută, îl ridică și-l fixează de inele. Hristos, cerându-ne imposibilul, ne cere, de fapt, să colaborăm cu El, să facem acest salt, să facem totul împreună cu El. Iar dacă vom face totul cu Hristos, oare vom da greș?

Când omul vrea să lucreze cu Dumnezeu, el face imposibilul posibil, îşi depăşeşte limitele, se face dumnezeu după har. Atunci nu mai contează cât de sus e scopul spre care ne cheamă Dumnezeu, câci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă .

Dumnezeu vrea să tindem să fim desăvârşiţi, nu cu jumătăţi de măsură, ci mereu dând maximumul pe care-l putem. Și cum putem oferi maximumul, dacă noi așteptăm doar daruri, fără macar de a ne ridica să le primim?

Noi ne dorim ca Dumnezeu să ne rezolve toate problemele, inclusiv cele duhovnicești, ca printr-o minune. Și chiar dacă lucrurile s-ar întâmpla anume așa, ce ar schimba aceasta? Ne va apropia de Dumnezeu faptul că nu mai avem nicio frământare, nicio greutate sufletească? Sau vom deveni niște plante crescute în seră, care se vor ofili imediat ce vor fi expuse razelor de soare.

“Starea de nehotărâre e stare de iad”, spunea părintele Arsenie Papacioc. E preferabil să cazi și să te ridici, și din nou să cazi și să te ridici, decât să petreci o viață fiind învins, fără macar a începe lupta.

Dacă vom încerca, vom avea toate șansele să biruim: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33).  Nu există şi nu pot exista împrejurări care nu ne-ar permite să ne schimbăm viața. E nevoie doar de o dorință sinceră, iar ajutorul va veni din momentul în care-l vom cere.

Să fim încredințați că toate câte vom cere le vom și primi, îndeosebi dacă rugăciunea  noastră va fi însoțită de o trăire a credinței, și nu de o deplângere a “tristei soarte” de a fi creștin. Cunoscând că „prin nădejde ne-am mântuit” (Rom. 8:24) și că fără Hristos nu putem face nimic (In. 15:5), să ne conducem viața după îndemnul Apostotolului Pavel: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte”! (Filipeni 4:13).

Natalia Lozan


Articole postate de același autor
3462

Arhim. Augustin (Zaboroşciuc): Dumnezeu nu trebuie să fie un personaj întâmplător în viața noastră, ci o împlinire, un sens și o slujire

Am discuat cu părintele Augustin despre acea slujire neînțeleasă uneori de oameni, care i-a permis să-L descopere pe Dumnezeu şi pe sine, pentru ca să-şi dedice viaţa artei adevărate a acestei vieţi, ARTEI DE A DEVENI OM … – Părinte arhimandrit, unde v-ați născut și ce vă amintiți din anii copilăriei? M-am născut la Elisaveta, Bălti. […]