Actualitate

Un preot ieşean caută „îngeri păzitori“ pentru 400 de copii săraci. „Sunt flămânzi şi goi, născuţi într-o lume cu multe neajunsuri“

21

Preotul ieşean de la Maternitatea „Cuza-Vodă” Dan Damaschin a făcut o listă cu aproape 400 de copii necăjiţi, cărora speră să le găsească îngeri păzitori până în preajma Paştelui.

Preotul Maternităţii „Cuza-Vodă” din Iaşi, Dan Damaschin, şi-a propus să facă Paştele mai frumos pentru 380 de copii nevoiaşi.

Pr. Dan Damaschin a ales peste 40 de familii numeroase din împrejurimile Iaşului pe care le-a introdus într-un proiect „Dăruim Speranţă”.

Pentru băieţii şi fetele introduse în proiect, preotul speră să găsească familii adoptive la distanţă. În primă fază, părintele Dan Damaschin vrea să asigure câte un pachet cu haine, rechizite sau încălţăminte şi altul cu alimente.

Familiile se află în evidenţa preotului ieşean de câţiva ani, o parte fiind beneficiarii şi altor proiecte pe care pr. Damaschin le-a implementat.

„Nu sunt decât nişte copii flămânzi şi goi, născuţi într-o lume cu multe neajunsuri. Înainte de a găsi «responsabili», consider că Dumnezeu ne-a trimis să le «Dăruim Speranţă». Doresc, sau mai curând vă rog din suflet, să mă ajutaţi să aducem speranţa şi lumina de Paşte la 380 de copii sărmani, dintr-o listă lungă. O bună parte se află de ani buni în atenţia şi grija noastră. Alţii sunt nou-veniţi, cu tot cu familii. Şi cum familiile au o medie de şase copii, zău că nu te înduri să renunţi la aşa bogăţie. La fel ca şi la Crăciun, ne putem alege un copil din listă, copil care vă va deveni, sperăm noi, un prieten la distanţă, începând cu această ediţie“, a arătat Dan Damaschin.

Copiii familiilorr introduse în proiect au vârstele cuprinse între 0 şi 19 ani. Concret, preotul caută câte o familie de bine pentru fiecare copil, cu ajutorul căreia intenţionează să aducă bucurie familiilor nevoiaşe.

Prin proiectul „Dăruim Speranţă“, preotul Maternităţii „Cuza-Vodă“ a deschis online o listă cu toţi copiii incluşi în proiect, precizând aici detaliile legate de vârstă, înălţime sau greutatea minorului. Preotul încearcă să-i încurajeze pe oamenii din jur să se implice în proiectul demarat, pe care îi invită să-şi aleagă câte unul sau mai mulţi copii din lista prezentată, devenindu-le celor pe care îi aleg „îngeri păzitori“

Persoanele interesate să ajute trebuie să contribuie cu minimum 50 de lei din care voluntarii bisericii din curtea maternităţii vor cumpăra alimente pentru fiecare familie. În plus, pentru fiecare copil adoptat la distanţă, ieşenii trebuie să se asigure că va simţi bucuria Paştelui printr-un pachet care poate să conţină haine, alimente, rechizite sau alte lucruri pe care părintele adoptiv le consideră necesare. „Dăruim Speranţă” este lansat de o săptămână pe pagina de Facebook a părintelui Dan Damaschin, www.facebook.com-dan.damaschin. Până în prezent, peste 200 de ieşeni au contribuit la iniţiativa preotului.

sursa adevarul.ro

646x404


Articole Asemănătoare
548

Păcatele preotului nu afectează Taina Preoției

Zic unii: „Nu vreau să merg la biserică pentru că preotul este aşa şi pe dincolo…”. Dar cel care invocă un astfel de argument şi contestă autoritatea preoţiei nu are dreptate. Preoţia, aşa cum învaţă Biserica Ortodoxă, nu-şi pierde valoarea, dacă preotul care săvârşeşte Taina nu este în regulă. Ar fi fost vai şi amar dacă preoţia […]

Articole postate de același autor
177

ANUNȚ! Direcția Mitropolitană va găzdui Training-ul pro viață „Cunoaște, iubește, acționează – împreună pentru viață!”

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, miercuri, 28 februarie 2018, ora 14.00, la Reședința Mitropolitană din Chișinău va fi organizat trainingul pentru viață „Cunoaște, iubește, acționează, împreună pentru viață!”, susținut de către Alexandra Nadane, președintele Asociației Studenți pentru Viață din București. Scopul general al trainingului este dezvoltarea culturii pentru viață, prin creșterea nivelului de informare în societate […]