„Și nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi…” Duminica a X-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

1231

În Duminica a X-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni.

Evanghelia acestei Duminici ne bine vestește că, dacă vom ști să cerem cu smerenie și cu credință, nu există încercare din care să nu ne poată scoate Hristos. Fie că suntem Petru în valuri, fie un copil lunatic…

Multele noastre căderi, care ne îndeamnă spre întuneric, sunt semne care ne arată boala sufletească de care suferim, boala necredinței. Ne comportăm și trăim ca și cum nu am crede în Hristos și nu am fi oameni ai Bisericii. 

„Noi spunem de obicei: „Dumnezeu m-a părăsit, Dumnezeu m-a abandonat, Dumnezeu nu are grijă de mine, Dumnezeu nu mă ascultă…”. Dar nu-L lăsa tu pe Dumnezeu! Ai posibilitatea să Îl prinzi și să nu Îl mai lași să plece! Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde! Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe Hristos și să Îi spui: „Nu te las să pleci!”? – ne întreabă Mitropolitul Ierotheos Vlachos. 

Hristos vorbeşte despre credinţă şi aminteşte de grăuntele de muştar, ca să arate cât de mare este puterea credinţei. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Mt. 17,20)

Cum să ne întărim credinţa? Unul din răspunsuri ni-l oferă Sfântul Vasile al Kinesmei: „Adesea ne găsim în situaţia nefericitului tată din Evanghelie: ne dăm seama de necesitatea credinţei, ştim că fără ea nu putem înainta nici un pas pe calea vieţii duhovniceşti, dar totodată simţim în noi numai răceala îndoielilor şi a scepticismului. Simţim că credinţa noastră palidă, lipsită de vlagă şi de viaţă, nu e în stare să ne întărească şi să ne apropie de Dumnezeu, şi fără să vrem ne vin pe limbă cuvintele: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Mihail Costandache a vorbit despre puțina credință atât a Apostolilor și a tatălui din pasajul evanghelic, cât și a fiecăruia dintre noi.  „Mântuitorul Hristos niciodată nu se bucură când credința noastră este puțină și îndoielnică. Fiind într-o astfel de stare, nu putem scăpa de durerile și problemele noastre, cu atât mai mult nu ne putem mântui”,  a menționat părintele.

Credința este să credem în cele nevăzute, nu doar în cele ce se văd (Evrei 11, 1)


Articole postate de același autor
10755

Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă de nimeni

Cine iubeste tacerea, iubeste vesnicia… Fraţilor, nu vremurile sunt grele, ei păcatele sunt grele, aşa să ştiţi!… Dumnezeu nu mă întreabă de sfârşitul lumii, ci de al meu… Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge. Creştinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: […]