A rămas în urmă perioada examenelor de absolvire. Tot mai mulți tineri surmenați zic că nu mai au puteri și nici chef de nimic. S-au consumat de tot cu examenele de BAC, licență, master etc.
Unii dintre ei sunt prea categorici și nu acceptă decât note maxime. Au fost educați să tindă a fi perfecționiști și, când nu le reușește așa cum și-au imaginat, intră într-o isterie aparte. Nu spunem că e rău să tinzi a fi lider, însă trebuie să știi care sunt limitele și puterile proprii, peste care pur și simplu nu poți trece. Nu toată lumea e de nota 10. Nu poți fi cel mai bun în toate! E nevoie, pe lângă ambiție, să le educăm copiilor și înțelepciunea de a-și măsura și controla puterile.
O altă categorie de tineri încearcă să îngrașe porcul în ajun de examene. Nopți nedormite, supărări, toată lumea le este datoare, oricine e de vină. Numai nu ei. Sigur nu le reușește. Și încep restanțe, lacrimi, probleme, certuri și învinovățirea tuturor care nu le-au creat condiții de a se manifesta pe deplin.
Mai sunt și dintre cei care în afară de telefon mobil nu au purtat cu ei nimic la școală. Toate probele au încecat să le copieze, iar ce note iau chiar nu-i interesează și n-au nici un stres. Spre deosebire de primele categorii, aceștia sunt plictisiți de toate, nu au poftă de nimic. Adesea zic că nici nu merită a depune efort intelectual de vreme ce internetul este la îndemână, urmând să înveți strict doar ceea ce îți trebuie în viața de zi cu zi..
Obosiți de viață înainte de a o trăi sunt și tineri vicioși, care au gustat prea repede din plăcerile trupești și nu se mai pot concentra asupra unor aspecte importante; unii au patima băutului, alții se „îndulcesc” cu tot felul de droguri… și sunt în lumea lor…
Unora dintre aceștia îți vine le zici aidoma părintelui Arsenie Papacioc: „Tinerilor, daţi-mi mie tinereţea voastră dacă nu ştiţi ce să faceţi cu ea!”
Practic pot fi numărați pe degete tinerii care cer întărire, ajutor și călăuză de la Bunul Dumnezeu. Prea puțini elevi și studenți sunt educați în duhul Scripturii, fiind gata să strige: „Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat.” (Psalmi 27, 9) sau „Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.” (Psalmi 120, 2).
Problema e iarăși în noi, maturii, care încercăm să le oferim copiilor nenumărate lucruri: cursuri de limbi moderne, meditații la disciplinele de bază, cercuri de robotică și încă multe altele, însă nu le cultivăm pofta pentru o viață autentică. Să vrea pur și simplu, să fie oameni, să fie de folos celor din jur, să împărtășească dragostea, compasiunea, să fie grijulii și atenți cu cei din jur. Să nu tindă a fi doar cu studii și diplome în buzunar, ci, mai întâi, cu Dumnezeu în suflet. Să învețe că în viață e mai ferice de a da, decât a lua, să-și dezvolte puterea de a ceda, să se smerească de dragul lui Dumnezeu și aproapelui.
Astfel, să ne îndrumăm corect copiii, fiind alături de ei în căutările și aspirațiile de la orice etapă a vieții lor, arătându-le că fără de Dumnezeu nu putem face nimic. Să înțeleagă că Hristos este Calea, Adevărul și Viața!
Numai atunci tinerii noștri vor fi plini de viață, viguroși și nu vor secătui în eforturile pe care le depun în veacul acesta, premergător celor veșnice.
Preot Octavian MOȘIN
