Actualitate

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a fost decorat cu „Ordinul Prieteniei”

1783

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a înmînat distincții de stat mai multor personalități din Federația Rusă dar și unor cetățeni străini. Printre aceștia se regăsește și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir.

Ceremonia a avut loc astăzi, la Kremlin. Peste 30 de personalități – din domeniul educației, sănătății, sportului, piloți-cosmonauți, savanți, artiști renumiți, lucrători din ramura industriei și agriculturii – au fost decorate cu ordine, medalii și diplome de onoare.

Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove a fost decorat cu „Ordinul Prieteniei”, iar în alocuțiunea Sa a menționat următoarele:

„Excelența Voastră, mult stimate domnule președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin!

Permiteți să vă mulțumesc pentru înalta distincție de stat a Federației Ruse, oferită mie pentru cei 45 de ani de slujire, aș putea spune internațională, deoarece am slujit în Rusia, Ucraina și deja de 30 de ani slujesc în Republica Moldova. Mă voi stărui și de acum încolo să muncesc cu dedicație întru slava Sfintei Biserici Ortodoxe și poporului binecredincios. Vă mulțumesc respectuos!”

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

cu referire la http://kremlin.ru/


Articole postate de același autor
3128

Taberele de vară – modalităţi de a zidi duhovniceşte tinerele vlăstare

Conform binecuvântării şi implicării directe a Mitropolitului Vladimir, în zeci de tabere se organizează lecţii de catehizare cu copii şi tineri. Pentru prima dată s-a organizat o tabără ortodoxă pe malul Nistrului, care nu se deosebeşte de altele decât prin includerea unor activităţi cu caracter creştin. ÎPS Vladimir a susţinut financiar mai mulţi copii, care […]