Vineri, 26 aprilie, în contextul pelerinajului întreprins de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir în Țara Sfântă pentru a aduce Lumina Sfântă în Republica Moldova, Ierarhul a fost primit de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Mitropolitul a fost însoțit de către Prot .mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei și un grup de preoți și mireni din țara noastră.
Cu acest prilej, Preafericirea Sa a urat oaspeților bun venit, apreciind dragostea Înaltpreasfințitului Vladimir și a pelerinilor moldoveni pentru locurile sfinte din Israel.
La rândul Său, Mitropolitul a mulțumit Patriarhului Ierusalimului pentru grija cu care este întâmpinat de fiecare dată atât el, precum și clericii și credincioșii din țara noastră care vin pentru a se închina pe acest pământ binecuvântat și pentru a trăi experiențe duhovnicești deosebite.
În continuarea dialogului, Întâistătătorul BOM a apreciat în mod ales viața religioasă dinamică din sânul Patriarhiei Ierusalimului, dar și ospitalitatea frățească de care se bucură de fiecare dată delegațiile Mitropoliei Moldovei, când poposesc pe acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu.
Reamintim, că la Ierusalim se află o delegație a Bisericii Ortodoxe din Moldova care va aduce Lumina Sfântă pentru a fi distribuită în bisericile din țară. Delegația condusă de ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir va sosi pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 18.30.
Sfânta Lumină va ajunge în scuarul Catedralei Mitropolitane, în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie, între orele 19.00 şi 20.00.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media