Domnul este atât de milostiv, încât, chiar dacă păcătuieşti de moarte în fiecare zi, te iartă şi te îmbrăţişează în fiecare zi, oricine Îl roagă pentru aceasta.
Un călugăr cădea continuu în păcatul greu al desfrânării, însă de fiecare dată când cădea alerga la biserică şi cădea cu zdrobire de inimă înaintea icoanei lui Hristos şi-L ruga cu lacrimi şi suspine să-l ierte. Şi Domnul l-a iertat. Aceasta s-a întâmplat timp de zece ani.
Diavolul, însă, n-a mai răbdat şi, când călugărul se ruga iarăşi lui Dumnezeu în biserică, vicleanul „s-a pornit” asupra Domnului: „Nu eşti drept! Pe mine, pentru o mică încălcare a poruncii, m-ai aruncat din Ceruri, în timp ce pe acest călugăr de aici, care păcătuieşte în fiecare zi şi îşi bate joc de Tine şi Te batjocoreşte, îl primeşti şi-l ierţi!”. Şi din altar s-a auzit glasul, răspunsul lui Hristos: „Tu, când acest călugăr aleargă spre păcat, nu-l alungi, ci îl primeşti. Eu, Care sunt iubitor de oameni şi Mi-am vărsat sângele pentru mântuirea lui, aş putea să nu-l primesc? Păcătuieşte de mii de ori într-o zi? De mii de ori îl voi primi, deoarece Mă roagă”. „Slavă ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, slavă Ţie!”, se rosteşte continuu în Biserică.
Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul şi spovedania, Editura Tabor, Bucureşti, 2012, p. 62
