În Duminica a XXII-a după Cincizecime, 28 octombrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane.
Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și soborul preoțesc al Catedralei centrale a țării.
Sfânta Evanghelie din această duminică se adresează fiecăruia dintre noi. Pentru că de multe ori suntem şi noi precum piatra care nu poate primi sămânţa spre rodire. Alteori suntem ca pământul bătătorit de pe marginea drumului.
Mulți dintre noi aparent dăm impresia de evlavie, dar nu avem adâncimea necesară primirii şi păstrării Cuvântului lui Dumnezeu, nu avem adâncimea dragostei, adâncimea smereniei, adâncimea credinţei. Primim şi răsare Cuvântul în noi, dar nu are rădăcină şi piere.
De multe ori ne asemănăm cu pământul plin de mărăcini, neîngrijit, necurăţit, unde sămânţa deşi răsare nu poate creşte, nu se poate dezvolta şi da roadă pentru că mărăcinii grijilor, a ispitelor şi patimilor o înconjoară de pretutindeni.
De ce ia diavolul sămânţa din inimile oamenilor? O spune Domnul: „Ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”. Se vede preabine de aici că, credinţa în cuvântul lui Dumnezeu e temeiul şi rădăcina mântuirii noastre. Cine nu păstrează cuvântul lui Dumnezeu — şi nimic altceva decât cuvântul lui Dumnezeu — în inima sa, nu poate să se mântuiască. Asupra inimii neîncălzite de cuvântul lui Dumnezeu stă la pândă diavolul, ca să fure. Fericit este cel ce păstrează cuvântul lui Dumnezeu!
În timpul Serviciului divin, Întâistătătorul și slujitorii s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin sfinții Săi, apărare de rele, virtuți duhovniceși și cale de nădejde spre viața cea veșnică.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale cele cerești.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md