ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința Mitropolitană delegația monahală de la Mănăstirea Sf. Pavel din Muntele Athos

1453

Joi, 4 octombrie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința Mitropolitană din Chișinău delegația oficială a monahilor de la Mănăstirea Sf. Pavel din Sf. Munte Athos, care însoțește în aceste zile icoana și un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care au fost aduse din Sfântul Munte în țara noastră spre închinarea credincioșilor.

La această întâlnire au luat parte și Episcopii vicari mitropolitani: PS Ioan de Soroca și PS Siluan de Orhei, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, precum și Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș.

În cadrul întâlnirii, Mitropolitul țării ÎPS Vladimir a adresat delegației monahale sincere mulțumiri pentru implicarea în organizarea prezenței acestor relicve în ţara noastră, fapt ce oferă posibilitatea credincioșilor din cadrul Sfintei noastre Mitropolii de a se închina acestora.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a menționat și importanța legăturilor duhovnicești dintre Biserica Ortodoxă din țara noastră cu mănăstirile și schiturile din Sfântul Munte Athos.

La rândul lor, părinții athoniți au transmis cuvântul de binecuvântare din partea egumenului mănăstirii Sf. Pavel adresat pelerinilor din țara noastră: „Am venit la chemarea ÎPS Voastre cu acest mare dar al mănăstirii noastre. Ne bucurăm foarte mult să vedem evlavia ierarhilor, a slujitorilor și a credincioșilor din această țară și vă felicităm din inimă pentru faptul că ați organizat acest frumos eveniment și pelerinaj și să dea Domnul să fie cu mult folos duhovnicesc”.

Preţioasele relicve care se păstrează permanent în Mănăstirea Sfântul Pavel din Athos vor fi la dispoziţia credincioşilor fără întrerupere până la data de 12 octombrie a.c., atunci când vor lua calea înapoi spre Muntele Athos.

În toată această perioadă ele vor fi asistate permanent de preoţi și monahii athoniți, care vor înălța rugăciuni și îi vor mirui pe închinători.

Sfințeniile vor fi expuse pentru închinare tuturor credincioșilor în mai multe regiuni ale țării noastre, după cum urmează:

4 octombrie – Institutul Oncologic (municipiul Chișinău);

5 octombrie (de la 11.00) – Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” (orașul Comrat);

6 octombrie – Biserica „Icoana Maicii Domnului de la Kazan” (orașul Ceadâr-Lunga);

7 octombrie (de la 8.30) – Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (orașul Cahul);

8 octombrie (de la 10.30) – 9 octombrie (până la 12.00) – Catedrala Episcopala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (orașul Bălți);

9 octombrie (după 14.00) – Biserica „Sfântul Dumitru” (orașul Cupcini, raionul Edineț);

9 octombrie (după 16.00) – Catedrala „Sfântul Vasile” (orașul Edineț);

9 octombrie (după 18.00) – 10 octombrie – Mănăstirea din satul Zăbriceni (raionul Edineț);

11 octombrie (după 15.00) – Catedrala Mitropolitană cu Hramul „Nașterea Domnului” (mun. Chișinău).

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
4401

De tine depinde ca mintea ta să fie liniştită

Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare mo­ment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă. Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerce­ta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua. Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci şi el […]