„Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”

740

Faceți măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.

Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
Dacă uiți să zici „Doamne Iisuse…”, zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”.

Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştințele, îmbrăcămintea minții, nevoințele, ostenelile, te însoțesc dincolo.

Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.

Prin supărări, tulburări, ceartă, iuțeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.

Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.

Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.

Omul învață 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să învețe ca să tacă.

Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.

Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.

Să nu răspunzi cu înțepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ți îmblânzeşti câinele.

Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.

Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ți auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ți-o.

Pe vârful limbii călăreşte satana.

Parintele Arsenie Boca – Insemnari din manuscrisele de la Sinaia

 


Articole Asemănătoare
9974

Poveste de dragoste

O intrebare frecventa pare a fi: Ce este dragostea?… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala, pe care m-am gandit sa o impartasesc.. Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi […]

Articole postate de același autor
105

Rugăciune, pocăință și iertare în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză)

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), slujitorii așezământului monahal „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” în frunte cu preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala mănăstirii. Ca de fiecare dată, numeroși creștini au pășit pragul sfântului lăcaș pentru a înălța rugăciuni de cerere […]