PS Petru a oficiat Sfânta Liturghie și Întronizarea Stareței la Mănăstirea Vărzărești

235

Astăzi cînd Biserica Ortodoxă face pomenire unuia dintre cei mai mari cuvioși ai Bisericii, Preacuviosul Siluan Athonitul, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Vărzărești, raionul Nisporeni, s-a săvîrșit Liturghie Arhierească și Întronizarea Maicii Starețe.

În dimineața zilei, PS PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni s-a deplasat în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, unde a oficiat Sfânta Liturghie. Preasfinția Sa a fost întâmpinat la poarta mănăstirii de stareța mănăstirii, monahia SILUANA (Iacob), împreună cu obștea monahală, Secretarul Episcopiei, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului, Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) și un sobor impunător de preoți și diaconi. De asemenea, la slujba de astăzi au fost prezente toate starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre și Stareța mănăstirii „Piatra Fîntînele” din România, Stavrofora PANFILIA.

Potrivit deciziei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, din 13 iulie 2018, Ierarhul a decorat-o pe Monahia SILUANA (Iacob) cu dreptul de a purta Cruce de Aur ridicîndu-o în treapta de Egumenă după care a înscăunat-o stareță a Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din satul Vărzărești, decorând-o cu dreptul de a purta toiag.

La final Chiriarhul a acordat Egumenei SILUANA (Iacob), Medalia Eparhială „Cuvioasa Parascheva” după care a adresat maicii starețe un cuvânt de felicitare cu ocazia sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor, urându-i pentru viitor multe realizări duhovnicești, ajutorul prea Puternicului Dumnezeu în ascultarea de stareță și mulți și binecuvântați ani.

La rândul ei, Egumena SILUANA a mulțumit Ierarhului pentru prezență și pentru urările de bine și sănătate, făgăduind că va fi în continuare ascultătoare și fidelă învățăturilor Sfintei noastre Biserici.

De asemenea, în cadrul Liturghiei, omagiatul Ieromonahul SILUAN, Duhovnicul Sfintei Mănăstiri, a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” gr II.

A urmat Litia pentru cei adormiți la mormîntul vrednicei de pomenire Schiegumena GHEORGHIA (Plăcintă).

Sursa: www.episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
2530

PS Petru, a oficiat Cinul Iertării în Catedrala Episcopală din Ungheni

În seara zilei de 18 februarie 2018, în duminica lăsatului sec de brânză (Duminica Iertării), pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat cinul iertării în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Cinul Iertării a fost precedat de Ceasul IX şi Slujba Vecerniei care […]

Articole postate de același autor
718

Avortul, un păcat cu mult mai mare și mai grav decât simpla crimă

Această mărturisire publică de mai jos, aparținând unui ginecolog sârb, Stoian Adasevici, este cutremurătoare: „Sunt medic, îmi cunosc faptele, sunt vinovat de toate grozăviile pe care le-am comis lucrând în calitate de ginecolog și sunt dator să dau mărturie, să trag un semnal de alarmă, să avertizez că întreruperea sarcinii este în fond o crimă asupra copilului nenăscut, […]