Actualitate

Liturghie duminicală și Te Deum cu prilejul începerii anului şcolar, la Catedrala Episcopală din Soroca

1963

În Duminica a XIV – a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (cap. 22, vs. 2-14) care ne prezintă Pilda nunţii fiului de împărat.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, PS Ioan a explicat, pilda Fiului de Împărat, precizând învățăturile principale care se pot desprinde din aceasta.

După Liturghie a fost oficiat un Te Deum cu prilejul începerii anului şcolar, iar mai apoi Episcopul Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor credincioși, părinţi și elevii prezenţi, îndemnându-i la fapte bune și o viață trăită având drept exemplu pe Hristos și Sfinții Săi.

sursa ioanmosnegutu.info

 


Articole postate de același autor
149

Când Sfinții întorc pelerinajul…

E vremea în care Sfinții ne întorc pelerinajul. De ani buni, din 1947, Sfânta Paraschiva nu a mai ieșit din Iași. Sfinții au fost căutați de oameni. Ca niște bunici ai sfințeniei ce-și primeau nepoții de har în vizită. Și au fost mereu batjocoriți. Și ei și cei care-i vizitau plini de nădejdi. Umiliți și […]