A trecut la cele veșnice preotul Vladimir Cemortan

2959

Mesajul de condoleanţe al ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, la trecerea în veşnicie a preotului Vladimir Cemortan

Îndurerată şi greu încercată familie Cemortan,

Cu multă durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a unui slujitor devotat şi statornic al Bisericii noastre strămoşeşti – preotul Vladimir Cemortan, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Ciulucani, raionul Telenești.

Sfinția Sa, prin toată desfăşurarea vieţii sale a luptat pentru fericirea cea veşnică. A muncit să dobândească desăvârșirea turmei cuvântătoare şi o apreciere a semenilor. Cu alte cuvinte, a luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la veşnicie.

Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi suflet a biruit moartea, iar binefacerile sale îl însoţesc la această Mare Trecere, alături de rugăciunile noastre şi ale celor de faţă.

Întrucât nu am putut fi de faţă şi alături de familia greu încercată, prin această epistolă transmitem gândul nostru de sincere condoleanţe şi compasiune părintească familiei şi tuturor celor prezenţi, făgăduind că îl vom purta statornic în rugăciunile noastre, pe robul lui Dumnezeu preotul Vladimir, fratele nostru.

Acum, în zilele trecerii sale la veşnicia cea nestricăcioasă, cele mai grăitoare cuvinte sunt ale Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său Timotei: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Tim, 4, 7-8).

Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!

Al vostru pururi rugător părinte,

† VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE


Articole Asemănătoare
2230

Stareța Mănăstirii de maici Hirova, Egumena Iraida Bîrcă, a trecut la cele veșnice

Stareța Mănăstirii de maici Hirova cu hramul „Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul” din s. Neculăieuca, r. Orhei, Egumena Iraida Bîrcă, a trecut în această seară la cele veșnice, la venerabila vârstă de 92 de ani de viață pământească, 72 de ani trăiți în mănăstire și 27 de ani de stăreție. Vestea trecerii la Domnul a Preacuvioasei […]

Articole postate de același autor
2228

Conferinţa Ştiinţifică Naţională „BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA ŞI STATUL. CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE”

La 11 octombrie 2016, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei a avut loc Conferinţa Ştiinţifică Naţională „BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA ŞI STATUL. CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE”, consacrată aniversării a XXV-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Evenimentul a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. […]