Actualitate

Ziua Copilului, aniversată la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

526

De ziua copilului, 1 iunie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău au fost organizate mai multe activități dedicate copiilor.

Evenimentul a debutat în fața Catedralei cu un Te Deum oficiat de PS Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan, împreună cu un sobor preoțesc.

La slujbă au participat numeroși copii și părinți din Capitală, dar și din alte localități.

În încheiere, arhiereul vicar a intrat într-un emoţionant dialog sufletesc cu cei mici şi a rostit împreună cu ei rugăciuni pentru părinţii lor şi pentru binele copiilor din întreaga lume, după care le-a oferit daruri ce au constat în cărți de rugăciuni, înghețată și ajutor financiar pentru fiecare copil.

De asemenea, micuții prezenți, dar și persoanele însoțitoare au fost îndemnați să se înscrie la taberele de odihnă ce se organizează în perioada estivală de către Mitropolia Moldovei.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info

 


Articole postate de același autor
1466

Cât de mult ne lipsește iertarea sinceră!

Iți spun: „Copilul meu, iartă-ți fratele!”. Iar tu îmi răspunzi: „I-am zis: Blagosloviți!”, dar înăuntrul tău nu-l ierți. Dacă după șapte ani o să auzi o acuză la adresa lui, vei zice: „E normal, Păinte Stareț, nu vă amintiți ce mi-a făcut și mie, acuma sunt șapte ani?” Asta înseamnă că șapte ani ai avut […]