Actualitate

Sfânta Matrona i-a adunat pe bucureșteni în rugăciune la prima ei sărbătoare în România

5135

Pentru prima dată de la introducerea ei în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta Matrona a fost cinstită miercuri la Biserica Tabacu din Bucureşti.

Deși a venit pe lume fără darul vederii și a pierdut folosirea picioarelor de la vârsta de 17 ani, datorită vieții sale ascetice și rugăciunii necontenite, Dumnezeu a învrednicit-o de darurile vederii înainte și al facerii de minuni.

A fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999, iar cultul ei s-a răspândit cu rapiditate în întreaga lume, la 19 ani de la canonizare.

Hotărârea ca Sfânta Matrona să fie trecută în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a fost luată în ședința Sfântului Sinod din 15 februarie 2018, în urma propunerii ierarhilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei.

Sfânta Matrona este grabnic ajutătoare

Virtuţile sfintei au fost evidenţiate de părintele paroh Eugeniu Rogoti în omilia rostită miercuri, 2 mai, după Sfânta Liturghie.

Părintele a insistat asupra faptului că această sfântă smerită este grabnic ajutătoare celor care îi cer ajutorul cu credinţă.

Referindu-se la evlavia pe care poporul rus o poartă sfintei, părintele Rogoti a evidenţiat că la mănăstirea Pokrovsky, unde se află moaştele ei, „este un rând aproape neîntrerupt de credincioşi care vin şi cad în genunchi în faţa Sfintei Matrona să primească binecuvântarea lui Dumnezeu”

Trăind aproape trei decenii în capi­tala Rusiei, la ea veneau zilnic oameni pentru a primi izbăvire de mâhniri şi necazuri, dar şi vindecare de boli.

Părintele paroh a precizat că Sfânta Matrona avea un sfat bun pentru fiecare, „îi însemna cu sfânta cruce şi le spunea cuvinte de încurajare ori se ruga pentru ei”.

Biserica Sfântul Nicolae Tabacu este frecventată de comunitatea rusă din Capitală, slujbele fiind oficiate atât în limba română, cât şi în slavonă.

Patriarhul Daniel a adus cinstire moaştelor sfintei

Aflat în capitala Rusiei cu prilejul centenarului restabilirii patriarhiei ruse, Patriarhul Daniel a oficiat în data de 3 decembrie 2017 Sfânta Liturghie în mănăstirea din capitala Rusiei şi a adus cinstire moaştele sfintei. Aceasta a fost prima slujire a unui Patriarh al României în așezământul monahal din Rusia.

sursa http://basilica.ro


Articole Asemănătoare
495

Avem marea șansă de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune

De multe ori, rugăciunea pe care o facem noi nu este la măsura la care trebuie să fie, iar Dumnezeu, știind mai bine ce ne este nouă de folos, nu ne dă ceea ce-I cerem. Ne dă, însă, posibilitatea să stăruim în rugăciune și e bine să stăruim și să nu ne pierdem nădejdea. Cândva […]

Articole postate de același autor
2287

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvărşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, 19 noiembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane. Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan […]