La Criuleni se va construi o nouă biserică

2079

La 22 aprilie 2018 dl MMag. DDr. Hubert Fuchs, Secretar de Stat din cadrul Ministerului Federal pentru Finanţe al Republicii Austria, în calitatea sa de membru al Guvernului Federal al Austriei, a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, fiind însoțit de Excelența Sa, Mag. Christine Freilinger, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Austria în Republica Moldova, dl Consilier al Ambasadei, Mag. Gero Stuller, reprezentant al Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale, Sănătate şi Protecţia Consumatorului și dl Mag. Ion Gore, colaborator al Biroului pentru Afaceri Interne din cadrul Ambasadei Austriei.

Înalții oaspeți au fost întâmpinați la Consiliul Raional Criuleni de către Președintele Raionului dl Veaceslav Burlac, care deține și onorata funcție de Președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Raionale din Republica Moldova, părintele prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, Vice Președinții raionului Criuleni dl Vitalie Verebceanu și Ala Ungurean ș.a.

După o mică excursie prin clădirea Consiliului Raional, oaspeții austricei s-au deplasat la Instituția medico-sanitară publică SPITALUL RAIONAL CRIULENI, unde a fost sfințit un teren destinat construcției bisericii cu hramul ”Sf. Arhanghel Mihail”, achiziționat în acest scop de musafiri. Rugăciunea de binecuvântare a fost săvârșită de părintele prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, părintele prot. mitr. Vasile Pistrui, parohul bisericii ”Mininea Sf. Arhanghel Mihail” din or. Criuleni și părintele Ioan Țuțuianu, cleric al aceleași biserici, responsabil de șantier.

La eveniment au luat parte dl Nicolae Croitor, Directorul IMSP SR Criuleni, angajații acestei instituții, precum și enoriași din localitate.

În a doua parte a zilei, delegația moldo-austriacă a fost primită la Reședința Mitropolitană din Chișinău de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Austria și formarea unui parteneriat de cooperare în domeniul social și umanitar între Mitropolia Moldovei și Ambasada Austriei la Chișinău.

Vlădica Vladimir a binecuvântat construcția bisericii cu hramul ”Sf. Arhanghel Mihail” de pe lângă SPITALUL RAIONAL CRIULENI, mulțumind oaspeților austrieci pentru gestul mărinimos de a procura terenul pentru Casa Domnului.

În semn de recunoștință arhipăstorească, pentru activitate sârguincioasă spre binele și întru mărirea Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova, dl Hubert Fuchs a fost decorat cu medalia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”. Domnia Sa și-a exprimat profund recunoștința pentru înalta distincție, angajându-se și în viitor a savârși diverse activităţi cu caracter social şi coeziv bineplăcute Domnului.

sursa protopopiat-criuleni-dubasari.md


Articole postate de același autor
4462

Centenarul Marii Uniri. Mitropolitul Visarion Puiu – Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al Mănăstirilor din Basarabia

Mitropolitul Visarion Puiu s-a născut în orașul Pașcani la 27 februarie 1879. După absolvirea claselor primare urmează studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, […]