Mai bine ai sădi un pom,
Să știi că soiul nu contează!
El poate fi atât de OM,
Care-nsușiri subordonează...
Cândva vei sta la umbra lui,
Îngândurat în ziua tristă,
Și ramul fi-va căpătâi
Iar frunza ți-a cânta, artistă...
Mai bine-ai crește flori de mai,
Ori flori de toamnă, nu contează!
Prin ochii lor vei fi în RAI,
Cu-arome sfinte în amiază...
Vei strânge-n palme roua lor,
Sorbind culori împrăștiate,
Petalele vor fi covor,
De vise dulci, înmiresmate...
Mai bine-ai creste porumbei,
Iar specia, nu mai contează!
Vor fi ai vremii mesageri
Ce răsuflarea ți-o veghiază...
Și-i vei trimite sus la cer
Cu RUGĂCIUNE și TĂMÂIE.
Ca sa-ți aducă dintr-un ieri,
O confirmare pentru mâine...
Mai bine-ai crește-un puișor,
De-i gena ta, nu mai contează!
Să-l dădăcești, să-l treci ușor
Prin lumea care te sfidează...
De mână îl vei ține strâns
Ca să nu cadă, să nu-l doară.
Și-i vei citi din DUMNEZEU,
Despre un înger ce coboară...
Mai bine, ai săpa izvor,
Din care-adâncuri, nu contează!
Va fi si VIAȚĂ, va fi DOR,
Un râu cu-a cerului AGHIASMĂ...
S-ar duce apa lui la pom,
Și florilor le-ar da putere,
Ar bea și puiul cel de Om,
Și-ai sta la sfat cu porumbeii...
Autor: Diana Sava Daranuța
din volumul DOR DE ȚARĂ
Pictură: Ion Carchelan
