Festivalul „Lumină din lumină”, desfăşurat la Soroca în ajun de Florii

1634

„Lumină din lumină” a fost manifestaţia desfăşurată la Liceul teoretic „Petru Rareş” din oraşul Soroca, în ajun de Florii. Copiii au prezentat din tradiţiile şi obiceiurile din străbuni, practicate de sărbătoarea intrării Mântuitorului în Ierusalim, celebrată cu o săptămână înainte de Paşti, relatează Mesager. În fiecare an, de Florii, elevii de la liceul „Petru Rareș” înscenează diferite crâmpeie din viaţa lui Iisus, care a murit pe Cruce pentru păcatele oamenilor. Elevii au prezentat un recital cu cei 12 apostoli, mironosiţele, dar și cu alte personaje biblice. De asemenea, copiii au readus în scenă tradiţiile şi obiceiurile practicate de creștini de la începutul postului mare şi până la sărbătorile de Paști.

Vedem că din an în an în asemenea acțiuni se implică mai mulți elevi, profesori și părinți. Scopul nostru este ca să educăm elevii ca să fie cât mai buni la inimă, să aprindem lumină în sufletele lor”, a explicat directorul liceului, Dionisie Mitrofan.

Slujitorii bisericii afirmă că, prin astfel de evenimente nu doar copiii, dar şi adulţii înţeleg mai bine învăţătura creştină.

„E un lucru bun și primit de a face organiza orice cu participarea copiilor noștri sau cu tinerii pentru a întări credința și pentru răspândirea mesajului divin și a Învierii Domnului”, a declarat Vadim Patrânica, profesor de religie, preot.

Festivalul „Lumină din lumină” de la Soroca a ajuns în acest an la cea de-a noua ediție.

sursa trm.md


Articole postate de același autor
3561

Cum să-l iubeşti pe cel ce te urăşte?

Cum să-l iubesc pe cel care mă urăşte? Cum să o iubesc pe vecina care mă urăşete şi dispreţuieşte? Cum să-i iubesc hoţii care mi-au spart casa? Ni se pare că Mântuitorul Hristos ne cere imposibilul, să-i iubim pe vrăjmaşi…