Părintele Constantin Necula: Diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii

2966
Părintele profesor Constantin Necula consideră că România de azi nu are o preocupare pentru a crește lideri care să fie gata, la o adică, să moară cu arma în mână pentru țara lor, iar „în fața unei provocări istorice, nu vom mai avea o reacție istorică”. Într-un interviu acordat revistei Formula As, părintele profesor Constantin Necula vorbește despre lipsa de modele, într-o societate în care familia, care ar trebui să fie cel mai important model, este atacată din toate direcțiile, despre dependența de internet și comportamentul social și spiritual al tinterilor. „Nu este internetul principalul responsabil pentru ce se întâmplă în societatea românească”, spune părintele Constantin Necula, care crede că  „Facebook va avea finalitatea corectă pentru creștini, când va fi închis”. 
 
Redăm câteva pasaje din acest interviu:
 
„Toți suntem afectați într-o mare sau mai mică măsură de internet, căci nu ne putem sustrage tehnologiei cu totul. De aceea, toți am devenit nerbdători, mai puțin prietenoși și comunicativi, mai suprerficiali și mai puțin înclinați către meditație. Este un mediu la care suntem obligați să ne adaptăm , dar fără să uităm ce contează cu adevărat. Tinerii sunt primii care au conștientizat riscurile pe care le presupune o societate informațională și au găsit mijloace de rezistență. Am zeci de prieteni tineri, unii dintre ei ingineri IT, care lucrează tocmai pentru consumul de tehnologie, dar care s-au întors la cititul cărților tipărite pe hârtie, de exemplu. Asta spune multe.”
 
„Eu am observat altceva: o lipsă de sens în „acțiunea”,  de pe rețelele de socializare, pe Facebook, de pildă. Toată lumea crede că spune ceva important acolo, dar, în fapt, poate însemna ceva numai pentru cei câțiva care dau „like” și care sunt deja convinși de un adevăr sau altul. E o pierdere de timp. Facebook va avea finalitatea corectă pentru creștini, când va fi închis. Este o fereastră pe care eu o țin încă deschisă, pentru a afla lucrurile care se întâmplă de jur-împrejurul meu și pentru că simt uneori nevoia să punctez anumite chestiuni, fără să-mi fac însă iluzia că influențez cine știe ce. Totuși, nu internetul este principalul responsabil pentru ce se întâmplă în societatea românească. Problema este că nu avem o preocupare pentru a crește lideri care să fie gata, la o adică, să moară cu arma în mână pentru țara lor, Noi naștem numai moftangii și ăștia ne conduc. E dezastru. Din această perspectivă și mișcările de protest din stradă, câte și cum mai sunt, își pierd rostul. Pentru că nu ai cu cine să înlocuiești această clasă politică decăzută. În fața unei provocări istorice, nu vom mai avea o reacție istorică. Nu-mi place să fiu defetist, dar chiar trebuie să o spun: diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe atâtea câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii.” 
 
„Ciudat este că ne plângem de lipsa de modele, dar lovim familia - care este prima sursă de modele. Ce ne lipsește în primul rând este modelul de mamă și modelul de tată. Noi, cei care am copilărit în comunismul târziu, am avut totuși mamă și tată. Părinții noștri s-au străduit să ne fie modele, chiar dacă ni s-a spus „generația cu cheia de gât”. Generațiile de adolescenți de azi nu mai au părinții lângă ei, pentru că mama și tata, animați de dorința obținerii unei oarecare bunăstări, au cam demisionat din funcțiile lor firești. Mai funcționează „buniceala”, ceea ce nu-i puțin lucru, dar trebuie să-i recuperăm pe tata și mama ca model. Și atunci, recuperăm tot. Altminteri, mai sunt, har Domnului, modele și între dascăli, și între duhovnici, și în lumea culturală, numai să deschidem ochii ca să le recunoaștem și să le urmăm.”
 

Articole Asemănătoare
3660

Ştiţi care este cea mai bună muzică bisericească?

Ce părere aveţi despre muzica bisericească ce variază în funcţie de zonele ţării? Păi, e firesc! Gândiţi-vă că mergeţi la o nuntă în Ar­deal şi le cântaţi pi moldovinieşti, băi. Sau vii la o nuntă în Banat, măi, şi pui muzică din Guatemala. Păi, fir-aţi voi ai Raiului, oameni buni! Aşa cum ne place la […]

Articole postate de același autor
14636

La fel cum dai, așa o să primești!

Nu înjosi pe nimeni în viață Și nici de sus la alții nu privi, Nu ignora o lacrimă pe-o față, Poate-ntr-o zi pe fața ta va fi!   Nu-l umili pe cel mai slab ca tine, Nu-i vina lui c-așa a fost creat. Te vezi erou și lumea-ți aparține, Dar uiți că scări nu-s doar […]