Vrei și tu să trăieşti viața îngerilor?

435

Vrei să dobândeşti rugăciune? Vrei ca atunci când spui: „Doamne Iisuse Hristoase...” să curgă râu de la­crimi din ochii tăi? Vrei să trăieşti viața îngerilor? Atunci spune: „Iertaţi!” şi „Să fie binecuvântat!”, adică fă ascultare.

Nevoinţa cea mare a omului este să nu se încreadă în gândul său. Dacă stareţul tău lipseşte, întreabă-l pe fratele tău şi fă ascultare în ceea ce îţi va spune. Nu este o luptă uşoară să te arunci pe tine însuți jos. Da, nu este o luptă uşoară, dar altfel nu se poate. Altfel nu se poate! Dacă vrei să urmezi rânduiala monahală, în felul acesta trebuie să păşeşti.

Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 176


Articole postate de același autor
3463

La Chișinău s-a desfășurat Marșul tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale

Mii de slujitori și credincioși din toate colțurile republicii au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la un marș al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datinile și tradițiile noastre și capătă încrederea […]