Această Duminică binecuvântată din Post nu „surprinde” cu mesaje noi și rețete ieftine de mântuire. Ci amintește generației noastre (și nu numai) obosite de atâtea false promisiuni și așteptări, care tinde să se transforme într-o societate de consum (și doar de consum), ce caută mereu alternative bune și căi de ocolire a urcușului îngust spre Cer că mântuirea se face prin Cruce și doar prin Cruce.
Și a zis Domnul: Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și mântuiască sufletul său îl va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui. (Marcu 8. 34,35)
Sigur că nouă celor mult afectați de orgoliu, principii democratice și drepturi la gândire și exprimare, iubitori de a scoate la iveală milosteniile și postirile noastre de ochiul lumii, ne este greu să înțelegem cele ce ni le spune Hristos. Și atunci când El, îmbulzit de gloate care de cele mai multe ori așteaptă doar circ și pâine, caută oaia cea rătăcită, noi asemenea lui Zaheu vameșul urcăm în pomii propriilor filosofări și păreri despre El. Hristos, însă, ne spune: Grabește de te coboară, căci astăzi în casa ta Mi se cade să rămân… (Luca 19.5) Și zdrobește gândurile noastre ca pe vasele olarului.
Ne dăm uneori cu părerea că ne rugăm pentru pace, dar dacă nu suntem noi cei ce facem pacea – rămânem doar cu vorba. Credem că suntem sarea pământului și purtăm grijă de cei din jur cu „mila creștină”, dar dacă nu purtăm neputințele lor pe umerii noștri – suntem fățarnici. (pentru cei care se supără aș zice: cu duble standarde) Avem impresia că ne rugăm mult în biserică sau acasă, dar uităm că însuși Duhul se roagă în noi cu suspinuri negrăite. (Romani. 8.26) „Depunem efort” și venim la Liturghie pentru Spovedanie și Împărtășanie, dar uităm că, de fapt, Dumnezeu se coboară ca să se unească cu făptura Sa. Îl avem pe Hristos prezent în Biserică, dar nu-i permitem să le facă pe toate după voia Lui.
Putem să spunem multe despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi (care e evidentă), dar dacă nu suntem gata să murim pentru ea – zădarnice sunt cuvintele noastre.
Sfântul Pavel ne spune și mai direct: Dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. (1 Corinteni 4,20.15,19)
