Actualitate

„Cu iubire veşnică te-am iubit pe tine“

10

Cum putem vindeca sufleteşte pe cei care cârtesc, defaimă, vorbesc de rău pe aproapele şi nu-şi stăpânesc gândurile, limba şi pântecele?

„Cu iubire veşnică te-am iubit pe tine“, zice Dumnezeu. Frate dragă, Dumnezeu, din iubire, te-a ales din mulţimea atâtor oameni. Ţi-a dat viaţă şi te-a aşezat în lumea aceasta. Toţi cu care trăieşti sunt aleşii Lui pe care îi iubeşte şi îi apără. Sunt lângă tine, ca, laolaltă, să vă iubiţi şi prin aceasta se va vedea teama şi iubirea de Dumnezeu. Cerul şi pământul şi toate fiinţele strigă neîncetat că iubesc pe Dumnezeu. Soarele, luna, stelele, munţii, izvoarele, florile şi toată făptura se pare că strigă: „Iubiţi pe Dumnezeu, iubiţi opera lui Dumnezeu!“.

Ce zici de toate astea? Crezi şi nu-L iubeşti? Te poţi gândi să iubeşti altceva decât pe Hristos? Şi totuşi, iată, tu vorbeşti de rău pe cei pentru care Domnul S-a jertfit să le dovedească că-I iubeşte şi cine îi loveşte Îl loveşte şi pe Răscumpărătorul lor.

Gândurile noastre mai degrabă să se îndrepte spre facerea lumii, spre blestemata cădere în păcate, spre răscumpărarea noastră veşnică de către Dumnezeu pe Cruce, ca să avem parte, străduindu-ne, să iubim pe toată lumea, oricum ar fi, că toţi sunt făcuţi frumoşi numai pentru singur Dumnezeu.

Iubite frate, care eşti stăpânit de iubirea de sine, crezi că nu va veni vremea la o înaripare duhovnicească şi aripile, fiind întinse, nu vor putea zbura din cauza nemiloasei tale lăcomii?

Nu te poate obliga nimeni să duci o viaţă de mare ascet, care, după unii, pare o nebunie, ea fiind, de fapt, o sfântă nebunie, dar ai putea spune de la câte lucruri bune te-ai lipsit în preocuparea de azi, ca o fiinţă aleasă cu nume mare şi frumos, ţinând cont de subţietatea sufletului în rugăciuni, meditaţii, dăruiri şi multe altele, pentru armonia cu cei cu care trăieşti?

Deci, ori părăseşte plăcerile păcătoase şi vei câştiga viaţa de veci, pe care să ne-o adăugăm în fiecare zi, ori trăieşte îngreunat de patimi, care te duc la nesimţire, spre o moarte veşnică. Alege, iubite frate!

Din arhim. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovniceşti, vol. 2


Articole Asemănătoare
111

Nu pierdeţi amănuntul care vă poate creşte

Firea omenească trebuie depăşită cu orice chip. Nu pierdeţi din vedere amănuntul, dar nici nu vă pierdeţi în amănunte. Nu pierdeţi amănuntul care vă poate creşte. Nu ţi se cere să cucereşti ca un general armate, ci să te birui pe tine. Bunăoară, să vă dau un exemplu de militar. Războiul este un joc de […]

Articole postate de același autor
2151

Conferință consacrată Sf. Ștefan cel Mare și Preotului Alexei Mateevici la Anenii Noi

În dimineața zilei de 28 martie slujitorii din raionul Anenii Noi s-au întrunit într-o ședință de lucru, discutând diverse aspecte administrative și organizatorice din cadrul protopopiatului. După adunare, preoții, în frunte cu părintele protopop prot. Igor Chelea, au participat la o conferință omagială consacrată Sf. Ștefan cel Mare la 580 de la naștere și Preotului […]