Două sunt de preţ la rugăciune, cum spun Părinţii, luarea-aminte şi trezvia. Prima ţine duhul la Dumnezeu, a doua îl păzeşte de toate celelalte gânduri. Avem a ne feri nu doar de cugetele rele, ci de tot gândul care ne fură de la rugăciune.
Că multe gânduri se abat cu putere asupra celui ce se roagă. Ca roiurile de muşte ori ca haitele de câini, spune Părintele Serghie. Şi foarte ciudate. Dar aşa e în firea lucrurilor. Nu le zămisleşte rugăciunea, ci-s ale adâncului neştiut al sufletului nostru, iar ea le scoate numai la iveală. Aşa cum, răscolind apa unei bălţi ce pare limpede şi clară, îndată se tulbură şi îşi arată necurăţiile ce zac pe fundul ei. Nici baltă cristalină n-ai să afli, nici suflet cu totul curat.
Sunt însă şi gânduri aduse de draci, ca să ne fure de la rugăciune. Când te rogi, vin asupra ta multe gânduri rele. Nu înseamnă că eşti mai bun când nu te rogi. E o ispită şi un vicleşug drăcesc, ca să te facă să-ţi spui: „Ce gânduri urâte am când mă rog şi câtă tulburare. N-am să mă mai rog, ca să scap de ele şi să mă liniştesc”.
Ține candela inimii aprinsă, Jean-Claude Larchet, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 55
