Iisus Hristos este în primul rând în fiecare din noi. Nu este un oarecare „tip de treabă”, ci este Însuşi Dumnezeu, iar Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Este în conştiinţă, este în inimă, este în mintea noastră şi nu mă refer la o prezenţă materială. Îl găseşti pe Dumnezeu în tine dacă încerci să pătrunzi în personalitatea ta. Noi suntem veşnici, pentru că deşi corpul va merge la cimitir la un moment dat, conştiinţa sau persoana noastră sufletească va continua să existe.
Deci când pătrunzi în tine, conştiinţa este infinită. Iar această infinitate este chiar templul Dumnezeului celui viu. Sf. Apostol Pavel a amintit în numeroase rânduri că suntem templul lui Dumnezeu pentru că El trăieşte în noi. Îl găseşti pe Dumnezeu când începi să te cunoşti pe tine însuţi, când ajungi să ştii cine eşti. Dacă neglijezi această cunoaştere, pe motiv că nu ai timp să stai să te gândeşti la tine, nu Îl vei găsi pe Dumnezeu, pentru că El nu are o existenţă materială şi nu poate fi găsit într-un anume loc. Dumnezeu este mereu cu tine dacă vrei ca El sa fie cu tine.
Aşadar, Îl vei găsi pe Dumnezeu o dată ce te regăseşti pe tine. Pentru întrebarea „cine sunt?” ascultaţi aceste cuvinte din Scriptură: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (Corinteni 13:6). Şi Iisus a spus: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:4,5)
Cei care se plâng că nu pot simţi pe Dumnezeu sunt mlădiţe uscate. Trebuie să rămână cu Hristos spunând „Doamne, vino. Sunt aici, tu m-ai creat. Deschide-mi inima pe care Tu ai creat-o. Te rog, intră pe această uşă!”
Trebuie să vorbim cu Dumnezeu oriunde am fi. Mergând pe stradă, conducând maşina poţi spune: „Doamne Tu conduci, ştiu că eşti aici. Spune-mi ceva: de ce m-ai creat?”. Există o mulţime de subiecte, un infinit număr de discuţii care se pot purta cu Dumnezeu, iar El vrea ca tu să Îi vorbeşti, pentru că rugăciunea nu este atât ceea ce citeşti în carte sau cât de mult timp petreci în genunchi, rugăciunea este întreaga viaţă. Când mănânci, când bei, când conduci maşina, când îţi disciplinezi copiii – eşti într-o stare de rugăciune.
Viaţa întreagă e o Liturghie când ai sentimentul existenţei lui Dumnezeu. Liturghia nu are loc doar în biserică, ci şi în afara acesteia. Dar trebuie să înţelegi existenţa lui Dumnezeu. Cum? Întotdeauna spun celor tineri să păstreze un dialog permanent cu El. Desigur că sunt ocupaţi – mănâncă, se pregătesc pentru examene sau muncesc, fiind totdeauna prinşi cu ceva, dar trebuie să spună „Doamne, ştiu că eşti aici şi nu Te-am uitat. Nu mă lăsa nici Tu.” Astfel, un asemenea dialog permanent cu Dumnezeu devine o rugăciune, pentru că exact acesta este sensul rugăciunii: permanenta comunicare a omului cu divinitatea.
Rugăciunea nu se rezumă la o limită de timp după care se încheie, pentru că simţirea prezenţei lui Dumnezeu în noi este o rugăciune continuă. Un călugăr spunea că dacă te rogi doar ca să te rogi, atunci nu te rogi deloc. Nu trebuie să considerăm, deci, că rugăciunea se încheie când credem noi, pentru că aceasta nu constă doar în a cere, dar şi în a arăta iubire şi a oferi din timpul tău.
Cereţi lui Dumnezeu ceva, iar Dumnezeu vă va răspunde chiar când nu vă gândiţi. Vă va da sugestii şi indicii despre cum să găsiţi rezolvări. În cultura noastră Dumnezeu poate fi găsit încredinţându-ne pentru început de însăşi existenţa Sa, atât în afara noastră, cât şi în interior. Veţi vedea că Dumnezeu este întotdeauna cu noi, simţind cu adevărat existenţa şi chiar prezenţa Sa.
Extras din interviul cu pr. Roman Braga,
duhovnicul mânăstirii de maici „Adormirea Maicii Domnului”, din Michigan
Interviu realizat în anul 2012
