Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii şi nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce duşmanul caută să-l ucidă. (...)
Prin citire, prin grăire duhovnicească, îl loveşti pe vrăjmaş în cap, în picioare, în mâini. Prin rugăciunea minţii îl loveşti în inimă şi de aceea reacţionează atât de puternic! Rugăciunea trebuie rostită continuu, zi şi noapte, cu gura, cu mintea, cu inima. Să nu lăsăm mintea fără preocupare, ci ea să se ocupe fie cu rugăciunea, fie cu contemplarea, pentru că, altfel, vrăjmaşul îşi aşază în poziţie de bătaie toate forţele lui, ca să distrugă trezvia.
Spuneţi rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, căci aceasta sfinţeşte gura, văzduhul şi locul în care se rosteşte. Deoarece lucrarea minţii noastre este puţină, nu ni se împlinesc rugăminţile şi de aceea căutăm să ni se împlinească prin multa vorbire, prin glume, prin manifestări exterioare!
Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 41-42
