Actualitate

Adunarea Echipei de Inițiativă în Dezvoltarea Programului de lucru pentru anul 2018, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

17

Joi, 28 decembrie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni, a avut loc Adunarea echipei de inițiativă în dezvoltarea programului de lucru pentru anul 2018, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni. La adunare au luat parte Protopopii Circumscripțiilor Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Hînceşti, Președinții și Membrii Sectoarelor Eparhiale, din raioanele: Ungheni, Nisporeni, Hîncești și Călărași.

Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni. După cuvântul Chiriarhului de deschidere a adunării, a venit cu un cuvânt introductiv şi cu un îndemn faţă de Protopopi, Președinții și Membrii Sectoarelor Eparhiale, în fiecare an în cadrul eparhiei noastre se face în fiecare an Adunarea Generală, dar anul acesta a fost supraîncărcat cu evenimente și întâlniri, fiind un an bineprimit și s-a luat o decizie ca să fie doar Adunarea Echipei de inițiativă și lucrativă, cerându-le mai multă activitate şi implicare în şcoli și lucru cu tinerii din cuprinsul Eparhiei noastre.

După aceasta a urmat o totalizare a activităților efectuate până în prezent, unde s-a cerut împlinirea obiectivelor propuse până la finele anului 2017, care în cuprinsul Episcopiei noastre este dedicat „Anul dreptei credințe mărturisitoare și lucrătoare prin iubire”.

S-a mai discutat despre activităţile majore petrecute în cadrul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni ca: MARŞUL PENTRU VIAŢĂ, din 25 martie ÎNTÂLNIREA CU PROFESORII DE RELIGIE ÎNTÂLNIREA TINERILOR ORTODOCȘI DIN MOLDOVA din data de 16 septembrie la Mănăstirea Hîrbovăț,

Preasfinţia Sa a mulţumit celor mai sîrguincioşi preoţi participanţi cerând pentru viitor o implicare şi organizare mai bine pregătită. Tot aici s-a discutat mai multe întrebări organizaționale pe plan larg a Sectoarelor Eparhiale, dar și implicarea fiecărei parohii în parte.

În a doua jumătate a adunării Protopopii şi Preşedinţii Sectoarelor Eparhiale au prezentat Planul de Activitate propus pentru anul 2018 care în cadrul Eparhiei noastre, este dedicat: ,,ANUL MISIUNII ÎN PAROHIE ȘI A PROVOCĂRILOR MISIONARE”, care a fost prezentat Chiriarhului spre aprobare.

Aici Preasfinția Sa, a pus un accent major pe lucrarea socială în fiecare parohie dar în special în centrele raionale.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2543

Seri duhovnicești la Biserica USM: Sfânta împărtășanie – Taina învierii sufletului

„Sfânta împărtășanie – Taina învierii sufletului,” este tema conferinței zilei de miercuri,  21 decembrie 2016, ora 18.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. În lumea secularizată a zilelor noastre, Sfânta Taină a Împărtășaniei nu mai este trăită intens ca izvor de lumină și viață veșnică, iar acest fapt se datorează, în special, îndepărtării […]