Slujitorii protopopiatului Râșcani în ședință de lucru

2682

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la 23 noiembrie a avut loc adunarea preoților din protopopiatul Râșcani. Întrunirea a fost prezidată de către părintele protopop prot. Sveatoslav Ungurean, care a prezentat programul activităților pentru perioada postului Nașterii Domnului. Părintele protopop s-a referit la necesitatea pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă și necisitatea itensificării activităților social-filantropice .

"Postul Nașterii Domnului în care intrăm în câteva zile, reprezintă o posibilitate în plus de a avea grijă de orfani, de oamenii necăjiți și însingurați.  Postul, pe lângă munca noastră duhovnicească interioară, prevede și faptele milei și a credinței ca semn al iubirii noastre frățești. Această dăruire către alții este pregătirea noastră pentru a-L primi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de sărbătoarea Nașetrii Sale" - , a menționat prot. Sveatoslav Ungurean.

 La final părintele protopop a prezentat și repartizat calendarele bisericești pentru anul 2018.


Articole Asemănătoare
2881

Drumul crucii şi pomenirea ostaşilor în parohia Mihailenii-Vechi, Rîscani

La data de 12 mai în parohia Mihailenii-Vechi, cu binecuvintarea Mitropolitului Vladimir şi a protopopului de Riscani, prot.mitr. Sveatoslav Ungurean, prot. Valentin Ţarălungă împreună cu crestinii au efectuat Drumul Crucii de la biserică spre monumentul eroilor, unde s-a săvârşit slujba de pomenire a celor căzuţi pe câmpul de lupta pentru apărarea ţării, neamului şi a credinţei […]

Articole postate de același autor
122

De ne-am împărtăși toți așa…

Era ajunul Bobotezei anului 2000, când se face Agheasma Mare. În Piliuri, un sat din Epirul de Nord (Albania), preotul coboară din maşina care îl transporta şi se pregăteşte să sfinţească casele. O oră şi un sfert au mers cu maşina pentru a ajunge acolo. Acest sat este ascuns pe nişte munţi frumoşi, însă drumul […]