Să zicem că unul dintre fraţii de la mânăstire, Părintele loan, care este din Cipru - un om al inimii, un om cu simplitate, dar şi cu înţelepciune - mi-a spus un cuvânt care mi-a căzut greu, şi am primit „lovitura” ca pe o sabie în inimă. Aceasta este doar o presupunere, întrucât un astfel de lucru nu s-a întâmplat niciodată între noi. Dar să zicem că el a spus acest cuvânt greu care m-a rănit şi eu l-am simţit precum un cuţit ascuţit în inimă. Nu pot evita această durere; ea este reală.
Însă există două feluri de a reacţiona. Aş putea să reacţionez psihologic şi să zic: ,,Părinte Ioan, câte nu am făcut pentru dumneata M-am rugat atâta pentru frăţia ta, te-am primit cu atâta dragoste în obstea noastră şi întotdeauna ţi-am purtat de grijă. Câtă nerecunoştinţă! Nu eşti un om bun." Aceasta este o reacţie înverşunată, dar aşa reacţionăm noi în lume. Or acest fel de reacţie mă distruge. Duhovniceşte însă, cea mai bună cale este să înţeleg că, deşi durerea mea este reală şi nu pot face nimic în privinţa ei, pot totuşi să-mi întorc repede gândul şi să vorbesc cu Dumnezeu.
Pot să-mi înalţ mintea la Dumnezeu şi să zic: ,,Doamne, Tu m-ai văzut în somnul trândăviei, al morţii şi al nepurtării de grijă şi ai trimis pe ingerul Tău să mă trezească. Miluieşte-l pe el şi pe mine şi iartă-mi toate păcatele." Astfel încep să mă rog pentru iertarea păcatelor mele şi după ce mă rog o vreme în acest chip, durerea din inimă se preschimbă într-o aşa de mare mângâiere, şi la sfârşitul rugăciunii mă simt atât de întărit, încât am şi uitat de la ce am pornit să mă rog.
În lume oamenii stabilesc o scară a desăvârşiríi duhovniceşti după criterii omeneşti şi spun: ,,Dacă am citit o slujbă pe zi, sunt pe prima treaptă a scării. Dacă am citit două slujbe, sunt pe treapta a doua. Dacă am citit toate slujbele, sunt bun şi desăvârşit." Aceasta este o socoteală psihologică şi nu este deloc adevărată.
Sfântul Ioan Scărarul ne dă o altă scară a desăvârşirii duhovniceşti, mai adevărată şi care nu dă greş. Ce reacţie avem atunci când suntem jigniţi? Dacă suntem jigniti şi ne silim inima să nu ripostăm, atunci am pus piciorul pe prima treaptă a scării. Dacă nu numai că nu ripostăm, ci ne şi rugăm pentru cel care ne-a rănit, atunci am păşit pe a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc. Dacă nu numai că ne rugăm pentru acea persoană, dar ne şi pare rău că şi-a vătămat sufletul făcându-ne aceasta şi suntem plini de compătimire pentru ea, atunci suntem pe treapta a treia. Si dacă ne bucurăm că am suferit ocarã pentru Dumnezeu, atunci suntem pe o şi mai înaltă treaptă a scării ce duce la desăvârşire.
Vedeţi, Sfântul Ioan Scărarul ne dă un sistem de clasificare a stărilor duhovniceşti care nu dă greş. In clipa în care suntem răniţi, descoperim unde ne aflăm. Dacă ne ĭnfuriem şi ne mâniem şi răspundem înapoi, aceasta înseamnă că încă nici nu am pus piciorul pe această scară. Părinţii ştiau că dacă nu învăţăm să ne schimbăm starea sufletească prin rugăciune, nu vom putea niciodată să urcăm scara care duce la desăvârşirea duhovnicească.
Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009
