Eu sunt un căldicel.
Sunt căldicel când fac tot posibilul ca mie să-mi fie bine.
Sunt căldicel când pe oameni îi învăţ să facă binele, iar eu mă ascund după cuvinte.
Sunt căldicel când văd cum oamenii cad în păcate şi nu zic macar o rugăciune pentru acele suflete.
Sunt căldicel când văd că se prăbuşeşte această lume şi aştept pe altcineva să facă ceva.
Sunt căldicel când văd că fărădelegea este lege şi nu mă ruşinez de sângele mucenilor.
Sunt căldicel când, văzând cum s-au îndepărtat de Dumnezeu cei care ne conduc şi au devenit robi patimilor, nu am putere să strig, nici să mă rog.
Sunt căldicel când, văzând cum se împroaşcă cu noroi în Biserică şi-n credinţa dreptmăritoare, şed frumos la televizor şi aştept să ne trezească cineva.
Sunt căldicel când nu Îl mărturisesc pe Hristos în faţa celor rătăciţi, mai ales a celor de o credinţă cu mine.
Sunt căldicel când mi se cere ajutorul azi, iar eu mă fac că nu văd, ori, mai rău, găsesc scuza potrivită ca să-mi liniştesc conştiinţa.
Sunt căldicel când Hristos mă cheamă, la fiecare Sfântă Liturghie, să intru la cina Sa, dar mă fac rob lumii şi mă ascund în spatele crucii.
Sunt căldicel când aştept pe altcineva să se roage, să mă ajute, fără ca eu să cad cu lacrimi la Hristos să mă miluiască.
Sunt căldicel când nu îndeplinesc întru toate poruncile lui Hristos şi doar mă mulţumesc cu jumătăţi de măsură.
Sunt căldicel când aştept mântuirea fără să urc pe Golgota, ori să mă jertfesc pentru aproapele, ori să uit de mine.
Sunt căldicel când nu am pocăinţa cea adevărată, dragoste de Dumnezeu şi de aproape.
Şi mai sunt şi alte motive care mă fac căldicel, dar unul singur pentru care Nu vreau să fiu:
Te rog, Doamne, să ai milă de mine, pentru că VREAU să fiu cu tine, aici, dar mai ales în veşnicie.
Extras din Familia Ortodoxa, Colecția Anului 2011, Editura OrtodoxPress, 2012