Preotul Valeriu Pistrui din Iargara atacat în stradă

2507

Preotul Valeriu Pistrui din oraşul Iargara a fost agresat din nou în stradă, chiar lângă propriul automobil. Poliţiştii susţin că părintele a fost lovit în regiunea capului cu un obiect dur.

"Am fost lovit de o persoană necunoscută, în regiunea capului. La care am căzut în genunchi. Căzând m-am lovit de poarta automobilului şi am fost lovit încă şi în faţă", a declarat preotul Valeriu Pistrui.

Soția preotului a fost cea care a anunțat medicii și poliția despre atac.

"Mă apropii și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Dar el numai ofta, of, of, of. Mi-am dat seama că a fost lovit. Am deschis ușa, l-am așezat în maşină și mi-a zis că a fost atacat", a declarat Valentina Pistrui, șoția părintelui Valeriu.

Femeia spune că agresorii l-au ameninţat repetat pe soţul ei.

"A fost amenințat. Persoane necunoscute au lovit cu o piatră, iar a doua oară o mașină de culoare neagră, vorbe urâte și i-au spus să aibă grijă la cazul care se petrece acum", a declarat Valentina Pistrui, șoția părintelui Valeriu.

Poliţia nu exclude că preotul este victima unei răfuieli pusă la cale de primarul oraşului.

"Inspectoratul de poliție Leova în comun cu procuratura au pornit o cauză penală pe tentativă de omor. Se examinează. Este cunoscut faptul că nu demult persoana respectivă, care a fost lovită cu acest obiect dur în cap a fost amenințată de primarul localității și încă careva persoane din spusele victimei", a declarat Gheorghe Cavcaliuc, șeful adjunct al IGP.

Părintele Valeriu Pistriu a declarat anterior că a început să fie ameninţat, după ce a refuzat să semneze mai multe acte, ce ar confirma faptul că Fundaţia lui Renato Usatîi a donat bisericii din localitate 100 de mii de lei.

În noiembrie 2016, în ziua în care oraşul Iargara sărbătorea hramul, reprezentanţii fundaţiei primarului fugar Usatîi au anunţat public despre faptul că oferă 100 de mii de lei pentru reparaţia bisericii.

Preotul şi oamenii din localitate spun că până în prezent lăcaşul nu a primit niciun ban.

Mai mult, preotul Valeriu Pistrui susţine că primarul oraşului, care a fost ales pe listele formaţiunii Partidul Nostru, condusă de fugarul Renato Usatîi, i-a cerut să semneze mai multe acte, care ar confirma faptul că a primit materiale de construcţie şi bani de la fundaţia lui Usatîi.

sursa www.publika.md


Articole postate de același autor
2555

Lecţie demonstrativă la disciplina Religie în Gimnaziul s. Căpriana

În cadrul programului de masterat cu caracter creştin la USM, în cadrul disciplinei Axiologia educaţiei creştine, studenţii realizează câte o lecţie publică la Religie. Primul masterand care a realizat lecţia este părintele Alexei Pazurati, profesor în Gimnaziul s. Căpriana, r. Străşeni. Tema propusă pentru elevii clasa a II-a: „Copiii şi ascultarea”. După oră a avut […]